blog

Lasă-ne să îți povestim toate peripețiile prin
care am trecut în campaniile noastre.

Job la înălțime: Account Manager

Căutăm un Account Manager talentat și profesionist care să se alăture echipei noastre și să gestioneze și coordoneze toate proiectele clienților. 

Dacă vrei să faci parte dintr-o echipă care te va aprecia și unde task-urile repetitive nu există, avem job-ul potrivit pentru tine în echipa Canopy. 

Echipa și povestea Canopy s-au dezvoltat peste așteptări în 5 ani, avem cifre și fapte care dovedesc acest lucru și pentru care suntem recunoscători și mândri.

Dacă nu ne cunoști prea bine, te așteptăm pe Facebook cu mai multe frânturi din viața la birourile Canopy, dar și din cea în care work from home s-a instalat de câteva luni bune.

Din când în când e bine să știi că facem și lucruri serioase :P, de tipul celor cu care vrei să te lauzi familiei și foștilor colegi de liceu.

De ce Canopy

  • Avem birouri și colegi faini în București, Cluj și Iași.
  • Avem la activ abordări care au făcut diferența pe piața din România, oameni cu super experiență, de la care poți învăța. Lucrăm pentru branduri de top cu aceeași pasiune ca și pentru companiile mici și ambițioase.
  • Avem alături zeci de clienți din nișe diverse – Sephora, Edenred, Dr. Max, Sensiblu, Yves Rocher, sunt o parte dintre cei care au încredere în noi.
  • Suntem un business cu mult potențial și nu ne referim doar la oportunitățile oferite de mediul digital. Am crescut sănătos cifra de afaceri, portofoliul de clienți, echipa, am ținut sute de prezentări și training-uri în toată țara.
  • Lucrăm îndeaproape cu echipa Google România, Facebook și alți parteneri cu care putem face diferența pentru multe business-uri.
  • Ne preocupă ce se întâmplă în jurul nostru și susținem mai multe ONG-uri.
  • Toți membrii echipei iubesc digitalul, avem timp dedicat în echipă pentru sharing de idei și experiență și ne dezvoltăm constant.
  • Jucăm board games, ieșim în echipă, organizăm Happy Friday și zâmbim mult. Mediul de lucru este unul simpatic și cochet. Biroul din București este foarte aproape de metrou și de parc. Acum ne-am mutat în online, dar sperăm să revenim curând la obiceiurile vechi. 🙂 

Ce ne dorim

Ești persoana potrivită dacă:

  • Ai deja experiență de cel puțin 2 ani într-un rol similar.
  • Știi tot ce mișcă-n mediul digital și ai cunoștințe solide de Pay per Click
  • Știi sa asculți activ și să oferi feedback constructiv.
  • Ai abilități excelente de comunicare.
  • Ai cunoștințe de project management.
  • Poți face ușor conexiuni între informațiile de care dispui din domeniul digital.
  • Ai un grad ridicat de inteligență emoțională.
  • Ești o persoană proactivă. 
  • Găsești ușor soluții în rezolvarea problemelor echipei.
  • Ești ambițios, dornic să te dezvolți constant și bine organizat.
  • Ne uimești prin curiozitatea ta.
  • Ești o persoana ordonată, analitică și ai excelente abilități de organizare.
  • Limba engleză la un nivel avansat este un must.

Responsabilități

  • Vei gestiona relația cu clienții / partenerii Canopy.
  • Te asiguri că partenerii / clienții au parte de cel mai înalt nivel de client service.
  • Vei oferi consultanță clienților în vederea optimizării rezultatelor.
  • Vei crește relația cu clienții prin efortul depus de a înțelege obiectivele și nevoile lor de afaceri.
  • Te vei ocupa de monitorizarea constantă a proiectelor clienților.
  • Vei analiza și interpreta rezultatele obținute și le vei transmite clienților.
  • Este important sa ții lucrurile organizate și simple în orice condiții.

Avantajele tale

  • Îți dezvolți expertiza de a gândi și eficientiza relația cu clienții și echipa.
  • Lucrezi cu instrumente și resurse care îți pot ușura și eficientiza munca. Ne plac automatizările și tu poți beneficia direct de ele.
  • Ai acces la experiența noastră, la cursuri, traininguri și evenimente interne și internaționale.
  • Ești implicat în tot procesul conturării strategiei clienților.
  • Îți dezvolți abilitățile de comunicare și relaționare.
  • Te susținem să evoluezi și ești mereu ascultat.
  • Îți poți dezvolta brandul personal.

Beneficii

  • Salariu competitiv.
  • Ai acces permanent la resurse de dezvoltare, de la traininguri interne și evenimente unde poți interacționa cu specialiști internaționali, la cărți și cursuri online plătite.
  • Ești implicat în proiecte în care câștigul la nivel de knowledge și experiență este superior, acele proiecte cu care îți dorești să te lauzi în CV.
  • Abonament gratuit la o clinică medicală privată.
  • Energie asigurată pe parcursul zilei de zâmbetele colegilor. 
  • Team fun (când ne va permite contextul actual al pandemiei): în fiecare vineri mâncăm împreună – face cinste compania, ne relaxăm la ieșiri cu bicicleta sau în oraș. Mergem împreună în teambuilding-uri aparte (am fost în Croația, Bulgaria și România, dar nu oriunde, ci la o fostă bază militară unde ne-am testat anduranța). 

Cum aplici

Dacă noi suntem echipa potrivită pentru tine și te potrivești descrierii anterioare, așteptăm un mail de la tine.

Ne trimiți CV-ul tău și câteva rânduri prin care să ne convingi că poți fi Canopystul pe care îl căutăm, pe adresa contact@canopy.ro. Subject mail: Account Manager.

Canopy
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?
×

Monthly catch-up Newsletter