Blog

Huawei Ads – Must have în Q4

Canopy • 31 octombrie 2022

Ultimul quarter al anului este de departe cea mai așteptată perioadă a anului de către toată lumea din ecosistemul comerțului online. Cu trecerea anilor, observăm cum piața evoluează într-un ritm tot mai alert, lucru ce împinge tot mai multe business-uri să dezvolte strategii creative și tot mai elaborate, astfel încât să ajungă într-un mod cât mai eficient la audiența vizată. 

În ultimii doi ani, observăm cum tot mai multe dintre sărbătorile comerciale prezente în vest iau amploare și în mediul online de la noi, iar Q4 nu se mai rezumă doar la campaniile de Halloween, Black Friday și Crăciun. Astfel, pe lângă tradiționalele campanii amintite, din ce în ce mai multe branduri dezvoltă campanii pentru zile importante precum Single Day sau chiar Cyber Monday.

Utilizatorii anticipează deja aceste perioade promoționale astfel, procesul de research și alcătuirea listelor de research începe încă din luna Octombrie. Interesul timpuriu al publicului țintă asupra produselor sau serviciilor ne demonstrează că este necesar să luăm în calcul câteva acțiuni elementare care ne pot maximiza rata profitabilității în quarter-ul final al anului. Printre acestea se numără: 

  1. Planificare unei strategii pentru întreaga perioadă a trimestrului;
  2. Cunoașterea publicului țintă;
  3. Aplicarea învățăturilor din campaniile anterioare;
  4. Distribuirea cât mai eficientă a bugetului de marketing. 

Deseori brandurile tind să se axeze pe strategiile clasice, care au adus rezultate bune și în anii anteriori, însă prin intermediul acestor metode ating doar o parte din publicul lor țintă. Recomandarea noastră este planificarea unei strategii omnichannel și alegerea canalelor de comunicare, unde publicul nostru țintă își petrece timpul. Astfel, dacă în prima jumătate a anului 2022 discutam despre lansarea Huawei Ads în România, în ultimul quarter al anului acest nou canal ar trebui să fie un “must have” în orice strategie puternică de promovare online.

Platforma de comunicare Huawei Ads ne asigură, printr-o poziționare puternică în piață, precum și prin modul în care funcționează machine learning-ul, că vom ajunge la audiența vizată fără eforturi financiare considerabile. Huawei Ads este unul dintre canalele care pot ajuta business-urile să ajungă sau chiar să-și mențină poziționarea top of mind în rândul utilizatorilor, mai ales în această perioadă importantă a anului.

Printr-o targetare smart și creative memorabile, soluțiile pe care această platformă ni le pune la dispoziție sunt puțin spus inovative. Ce e bine să luăm în considerare încă de la început e că Huawei Ads este disponibil exclusiv pentru utilizatorii care dețin un device Huawei.

În ultimii ani comportamentul publicului în Q4 s-a schimbat treptat. Astfel, dacă înainte de pandemie prețul era cel care dicta, acum utilizatorii aleg să facă o achiziție de la brand-urile pe care le cunosc și în care au încredere. De aceea, ,,brand trust” și ,,brand image” sunt două dintre conceptele cele mai aduse în discuție în ultima perioadă. Dacă un brand își dorește o consolidare a acestui obiectiv, este foarte important să cunoască faptul că Huawei Ads ne pune la dispoziție optimizarea campaniilor pe un obiectiv de brand awareness. În cadrul campaniilor care au la bază acest obiectiv, este recomandat să utilizăm campanii de Display, care pot rula cu diferite tipologii de creative, de la bannere, la un format de tip splash. 

Dacă în cadrul obiectivului de awareness, scopul este să ajungem la un număr cât mai mare de utilizatori care ar putea face parte din audiența noastră țintă, următorul pas este să îi aducem mai aproape de procesul de achiziție, în etapa de consideration, pentru care este recomandat să utilizăm formate de tip Native & Reward Video Display Ads. Acestea au ca obiectiv să aducă un număr cât mai mare de utilizatori pe website. 

Interacțiunea utilizatorilor cu website-ul îi aduce cu un pas mai aproape de procesul de achiziție. Prin intermediul campaniilor cu obiectiv de trafic, ne asigurăm că nu pierdem atenția utilizatorilor care deja cunosc produsele sau serviciile disponibile. Prin intermediul soluțiilor tehnice disponibile, putem hrăni listele de remarketing cu acei utilizatori pe care îi considerăm relevanți, la un cost cât mai mic. Targetarea în mod corect a audienței, dar și utilizarea formatelor interstitials & native au ca obiectiv de a aduce cât mai multe conversii. 

Citește și alte articole asemănătoare:

Threads

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?