Blog

Google vs. Meta Ads în 2025: unde îți pui bugetul ca să nu pierzi bani?

Gandraman Mirela • 02 septembrie 2025


În 2025, ecosistemele de advertising se schimbă mai rapid ca niciodată. AI-ul a devenit motorul central al campaniilor, reglementările de confidențialitate rescriu regulile jocului, iar noile formate creative transformă modul în care brandurile interacționează cu publicul. În acest context, orice antreprenor sau CMO își pune aceeași întrebare: în ce platformă merită să investesc – în Google sau Meta?


Google Ads în 2025: intenția utilizatorului, automatizată de AI

Google și-a consolidat poziția ca platformă pentru captarea cererii prin Search, Display, YouTube și Performance Max. În urma evenimentului Google Marketing Live 2025, compania a introdus suite Power Pack, extinderi pentru Smart Bidding și o funcție numită Smart Bidding Exploration, menită să surprindă căutări și intenții noi ale utilizatorilor.

De asemenea, tROAS devine disponibil pentru campaniile iOS App, un pas important după restricțiile Apple. În paralel, Consent Mode V2 și integrarea first-party data devin condiții obligator.

Creativitatea este și ea preluată de AI: Google experimentează cu generare automată de imagini și video, mai ales pentru piețele emergente. 


Meta Ads în 2025: awareness la scară, condus de AI

În 2025, compania a lansat infrastructura Andromeda și a extins suita Advantage+, care aduc un nivel ridicat de automatizare în targetare, optimizarea bugetelor și selectarea plasamentelor.

Formatele creative evoluează accelerat: Reels, Stories, AR ads, video 360° și, mai recent, WhatsApp Ads în tabul „Updates” devin puncte centrale pentru a atinge publicul acolo unde petrece timp. În plus, Meta testează generarea automată de imagini, video și texte prin AI, reducând timpul de producție creativă. Nu lipsesc nici reglementările: în UE, reclamele politice și sociale vor fi interzise din octombrie 2025. Aceste schimbări obligă brandurile să se adapteze rapid și să investească mai mult în conținut comercial și de creștere a notorietății brandului.


De ce Google și Meta nu concurează, ci se completează

din modul în care le faci să funcționeze împreună. Cele două platforme acoperă etape diferite ale procesului de convertire a utilizatorului.

Pe Meta, accentul cade pe generarea de cerere și awareness: Reels, Stories, WhatsApp Ads și formatele AR oferă reach mare la costuri reduse, ideale pentru construirea brandului.

Pe Google, scopul este captarea cererii existente. Search și Performance Max sunt esențiale pentru utilizatori cu intenție clară, iar succesul depinde de un setup corect de conversii, tracking solid și strategii de bidding aliniate la obiectivele de business.

Mixul câștigător apare atunci când aceste două lumi nu rulează în paralel, ci sunt aliniate strategic:

  • Meta creează cererea – oamenii descoperă brandul, interacționează cu el și intră în funnel.
  • Google o capturează – atunci când utilizatorii caută activ, brandul e prezent și conversia are loc.

Astfel, bugetul nu se mai risipește, ci se distribuie inteligent între awareness, interes și conversie. Iar rolul PPC-istului nu mai este doar să seteze campanii, ci să fie arhitectul acestui ecosistem, în care AI-ul face execuția, dar omul definește strategia.


Unde investesc? în Google sau META?

Dacă ești antreprenor și te întrebi de unde să începi, ține cont de câteva repere esențiale care fac diferența între o campanie risipitoare și una performantă:

  • Definește obiectivul principal – awareness, lead generation sau vânzări.
  • Împarte bugetul pe funnel, nu doar pe platformă – Meta pentru vizibilitate, Google pentru vânzări.
  • Investește în tracking și date first-party – fără ele, orice raportare e incompletă.
  • Testează creativ sistematic, pe unghiuri diferite, nu doar pe asseturi întâmplătoare.
  • Urmărește KPI relevanți: ROAS, CPA, CTR, dar și incrementality – impactul real asupra businessului care o au reclamele.

Astfel, nu doar “cheltui bani pe reclame”, ci construiești o strategie coerentă, cu KPI’s bine definiți și rezultate măsurabile.

Pentru antreprenori, dilema nu mai este „Google sau Meta?”, ci „cum împart bugetul între cele două platforme astfel încât să nu pierd bani și să obțin cât mai multe conversii. Acum este momentul ideal să testezi, să înveți și să scalezi, pentru că utilizatorii îți observă brandul din toate direcțiile – în căutări, în feed, în mesaje și chiar pe WhatsApp.

Dacă vrei o strategie care să dureze în timp și să aducă rezultate reale, ia legătura cu echipa Canopy și hai să construim împreună mixul câștigător de Google & Meta Ads.

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Bună! Am nevoie de mai multe informații
1