Blog

Cum faci un script Google Ads să lucreze pentru tine (fără să știi programare)

Andrei Darie • 06 mai 2020

Sunt sigur că, într-un fel sau altul, și tu îți dorești să faci mai puține task-uri repetitive, care la un moment dat pot deveni ușor plictisitoare, altfel nu te aflai aici 😁.

Aproape toți specialiștii știu câte ceva despre scripturi: că există și că le poți găsi pe internet. Problema este că pe internet sunt sute sau chiar mii de scripturi. Nu știi pe care să îl alegi, așa că pui frumos ideea înapoi în sertarul din creier ”Idei nice to have”.

Este o problemă foarte des întâlnită (vezi Overchoice), de aceea m-am gândit să îți ofer o soluție directă pe care să o poți implementa în 5 minute.

Ce este un script?

Un script reprezintă o serie de instrucțiuni pe care o atribuim unui program pentru a executa comenzile stabilite de noi. 

Pentru a realiza un astfel de script de la 0, trebuie să consulți documentația Google, să înțelegi câteva noțiuni de JavaScript, cât și concepte de programare orientată pe obiecte. Estimez că dacă studiezi puțin mai în profunzime domeniul, cam în 40 de ore poți ajunge la un nivel la care îți poți scrie primul tău script.

Dacă vrei doar să implementezi un script pe care deja îl ai, acest articol este de ajuns.

Ce să automatizez cu un script?

Orice poate fi transpus într-o schemă logică și nu necesită gândire umană poate fi realizat printr-un script.

O activitate pe care mulți specialiști PPC o fac deseori manual, este verificarea bugetului Google, pentru a se asigura că nu depășesc suma lunară stabilită împreună cu clientul. Este o activitate simplă, care poate fi făcută pe pilot automat și care pare a se realiza rapid. Acest lucru poate fi valabil pentru un client, doi clienți, trei clienți, patru clienți, cinci clienți, șase clienți, șapte clienți, șapte clienți, opt clienți, nouă clienți, zece clienți, câți clienți? Sunt sigur că te-ai plictisit doar citind numerele. (asta în caz că le-ai citit pe toate. Dacă da, sigur ai observat că am pus șapte de două ori. 😁 )

De la un anumit punct, acest task devine prea mult, prea plictisitor și repetitiv, crescând șansele să greșești. Prin urmare, de ce să nu lași un script Google Ads să facă asta?

Din fericire, nu suntem nici primii, nici ultimii care s-au gândit la asta. Mulți oameni au rezolvat deja problema și au făcut scriptul disponibil online. Noi nu suntem programatori, așa că am ales o variantă deja scrisă, găsită aici.

Cum implementez scriptul?

  1. Intri în contul de Google Ads, la secțiunea TOOLS & SETTINGS -> Scripts
  1. Click pe butonul de creare a unui script nou.
  1. Îl denumim, după care copiem scriptul de aici și îl punem în căsuța de cod.
  1. Odată copiat scriptul, mai rămân doar câteva detalii de setat. Pentru început, o variantă simplă este doar verificarea bugetului pe tot contul și trimiterea unui mail de alertă. Ca să facem acest lucru, trebuie să modificăm următoarele:
    1. currentSetting.maxCost = getFloat(„1000„); -> din 1000 în numărul pe care dorim să-l verificăm. 

Recomandarea mea e să folosiți un număr mai mic decât bugetul lunar, de exemplu 90% din acesta, pentru că vrem să fim notificați înainte de  depășire, pentru a o preveni.

  1. currentSetting.email = „example@example.com„; -> aici trebuie adaugată adresa de mail pe care dorim să primim notificarea.
  2. currentSetting.pauseItems = „yes„;

currentSetting.reEnableItems = „yes„;

Fiindcă vrem deocamdată doar să fim notificați, vom pune ”no” în loc de ”yes”, pentru a ne ocupa manual de oprire sau modificare buget. Am observat că oamenii ”se tem” de modificări automate inițial și au nevoie de o perioadă în care ”să prindă încredere” în scripturi. După asta, evident că există și soluții complet automate care să se ocupe de bugete, însă aceasta este o poveste pentru un alt articol.

  1.  Salvăm scriptul și îl autorizăm:
  1. Ultimul pas presupune setarea frecvenței de rulare. Aici îl putem seta să ruleze în fiecare oră și să ”uităm” de el, pentru că el cu siguranță nu va uita să ruleze și să verifice bugetele pentru noi. 😊

Asta-i tot! Ai primul tău script Google Ads, complet funcțional, în 5 minute. Felicitări!

Tot ce-ți rămâne de făcut acum este să devii creativ, să te gândești ce taskuri pe care le faci des ar putea fi făcute cu un script google Ads, după care poți căuta pe Google și poți testa soluțiile disponibile. 

  • Cunoștințe de programare necesare? Zero.
  • Timp pierdut pe task-uri repetitive? Zero
  • Stres acumulat, când te gândești dacă ai verificat oare bugetul și la contul X, într-o noapte de marți spre miercuri, 22 Aprilie 2020, ora 02:47 AM? Z e r o.
  • Sentimentul de relaxare și nerăbdare să începi o nouă zi în care să faci ce-ți place? De neprețuit.

Există lucruri în viață pe care banii nu le pot cumpăra. Pentru toate celelalte exis…stai un pic, ăsta e alt script. 😁

Spune-ne cum îți petreci timpul liber câștigat prin scripturi și, dacă ai vreo idee pentru care nu ai găsit un script pe Internet, poate o transformăm în articol și te ajutăm s-o rezolvi!

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?