Blog

Anul 7 pentru Canopy. Despre echipă, rezultate și investiții

Ivona Gal & CEO Canopy • 18 ianuarie 2023

Canopy – Anul 7 

Pe 14 ianuarie, Canopy a împlinit 7 ani. Am plecat de la o echipă de 4 oameni pasionați de PPC și suntem mândri că astăzi suntem prezenți în 4 orașe diferite – București, Cluj, Iași și Londra. Totodată, luând în considerare că de aproximativ trei ani lucrăm în stil hibrid, avem colegi din toate colțurile țării. 

Suntem o echipă de 40 de specialiști PPC, o echipă de web development, o echipă de social media, o echipă de creație și o echipă de Data Analytics. La fel de entuziaști ca la început, cu un plus de savoare și de curiozitate, ne avântăm în călătoria noului an. 

Anul 2022 a fost un an provocator pentru multe business-uri. Cu toții ne-am fi așteptat ca după doi ani de pandemie lucrurile să se liniștească și să intrăm pe un făgaș normal. Cu toate acestea, în februarie, o veste mai puțin bună a zdruncinat întreaga lume. Chiar dacă nu am fost afectați în mod direct, incertitudinea și neliniștea a fost la ordinea zilei pentru o mare parte din glob. Cu toate acestea, ca de obicei, ne-am ridicat, ne-am scuturat de sentimentele contradictorii care ne încercau și am ales să ajutăm și să susținem în continuare cum putem business-urile din RO și de peste hotare. Mai mult decât atât, am depus eforturi continue de a investi în educație, în creșterea și evoluția colegilor noștri și în a continua să aducem plus valoare în munca noastră. 

Echipa

Cu riscul de a ne repeta, Canopy a fost întotdeauna despre oameni. Echipa și principiul “dacă vrei sa mergi repede, mergi singur, dacă vrei să mergi departe, mergi împreună” au fost valorile noastre încă de la început. Acestea se păstrează, se transmit și integrează fiecărui Canopyst din echipă. Noi credem că este cel mai mare avantaj și un lucru care ne unește zi de zi. “De ce-ul” nostru este foarte bine definit, lăsând “cum-ul” și ”‘ce-ul” să ne fie ghid în atingerea obiectivelor propuse. 

Încă de la începutul anului ne-am propus să creștem atât echipa, cât și numărul de clienți din portofoliu. Programul nostru de internship este în acest moment cea mai bună metodă de a îmbina educația și a atrage colegi noi. În anul 2022 am avut două programe de internship, unde am trainuit zilnic, timp de 6 săptămâni 25 cursanți, în urma cărora s-au alăturat 11 colegi noi, care urmează un plan de creștere în companie bine pus la punct. 

Ne mândrim cu faptul că internship-ul nostru este atât de cunoscut și râvnit în industrie, astfel încât nu mai e nevoie să strângem candidați, dat fiind faptul că de-a lungul anului avem în jur de 200 de aplicări. Acesta e un bun indicator că reușim cu succes să susținem în continuare evoluția și creșterea studenților spre a-i transforma în următoarea generație de experți în digital marketing. 

Anul 2022 a adus câteva schimbări de structură în cadrul echipei, pentru a reuși să integrăm și mai eficient toate procesele interne, astfel încât colegii noștri să evolueze și mai repede decât până acum, iar clienții noștri să aibă parte de suport și mai bine închegat. 

Așadar, am reușit să creștem numărul team leaderilor de la doi la patru. Astfel, am putut crea 3 echipe diferite, sub supravegherea și atenția mai focusată a unui team leader în fiecare echipă. În plus, rolul unui team leader tehnic, care să poată sprijini întreaga echipă era un must. 

Această schimbare a fost apreciată de întreaga echipă și am reușit să vedem rezultatele pozitive încă de la început. Cifrele de retenție și obiectivele noastre au fost mai ușor de atins în nouă formulă, care credem că este foarte eficientă pe termen lung. 

Colegele noastre team lead au o vechime foarte mare în cadrul echipei Canopy și au fost pregătite pentru acest pas, ba mai mult decât atât, acesta a fost unul firesc. Ne mândrim cu oamenii noștri pregătiți, experți în digital marketing, care ne uimesc de fiecare dată cu evoluția pe care o au. Marea majoritate a colegilor noștri, atât în 2022, dar și în orice an, evoluează de la an la an fantastic. Avem foarte multe exemple de colegi care și-au început drumul la noi în internship, iar acum au devenit Seniori, Team Leaderi sau creează și conduc departamente noi. Doar în acest an am creat două roluri noi, care să acomodeze atât nevoile clienților, cât și să reușim să susținem colegii să își găsească adevărata chemare. 

De asemenea, pentru că ne dorim să rămânem updated constant cu tot ce se întâmplă în acest domeniu dinamic, suntem adepții certificărilor și al învățării continue. De aceea, ne mândrim cu colegii noștri care în acest an au reușit să obțină un record de certificări:

  • Colegele noastre team leader au absolvit cu brio cursul Digital Champions și sunt experte în 𝐏𝐫𝐢𝐯𝐚𝐜𝐲, 𝐑𝐞𝐭𝐚𝐢𝐥 și 𝐕𝐢𝐝𝐞𝐨 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭𝐢𝐨𝐧𝐬. Un Digital Champion face punte între capacitățile digitale și nevoile clienților și ale companiei, de aceea suntem mândri că avem în echipă nu unul, ci 4 Digital Champions. 
  • Ne mândrim să fim prima agenție din România cu 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢 Google Analytics 4.
  • Colegul nostru Alexandru a primit o bursă în cadrul 𝐓𝐞𝐜𝐡 𝐄𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐀𝐠𝐞𝐧𝐜𝐲 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦, în urma căruia a devenit 𝐂𝐞𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐞𝐝 𝐃𝐚𝐭𝐚 𝐀𝐧𝐚𝐥𝐲𝐬𝐭, astfel conducând în cadrul echipei departamentul de Data Analysis.
  • Colegele noastre Mădălina și Marina au participat la programul pentru agenții Youtube Agency Insiders și suntem mândri că au reușit să claseze Canopy pe locul 1, mai ales că acesta a fost un program la nivel european.
  • În continuare, ne păstrăm și în acest an statutul de Google Premier Partner, fiind printre puținele agenții din România cu acest badge.
  • Facebook Blueprint nu este deloc un examen ușor de parcurs, însă și în acest an 4 dintre colegii noștri au reușit să obțină această certificare, păstrându-ne astfel badge-ul de Facebook Certified Partner.
  • Colega noastră team leader, Oana, a devenit expertă în Youtube după ce a absolvit programul Youtube Champions, ce s-a desfășurat pe parcursul a 6 luni și a reunit agenții de media, performance, dar și branduri de top. 

Evenimente

La fel ca în fiecare an, suntem prezenți la o sumedenie de evenimente din industrie, astfel încât să fim la curent cu toate noutățile. Anul acesta ne-am bucurat enorm de reluarea evenimentelor offline. Ne-a fost dor de conectarea live, de networking și de sentimentul de apartenență. 

O parte din cele mai importante evenimente la care am participat în acest an sunt: 

  • Google Marketing Live – cel mai important eveniment Google organizat în fiecare an, cu scopul de a împărtăși cele mai noi update-uri și de a reuni oameni din industrie.
  • Youtube Days
  • Google Holiday Retail Academy
  • CEE Agency Summit 2022 – eveniment dedicat agențiilor partenere Google, care a avut loc anul acesta în Grecia. Suntem foarte entuziasmați și mândri că am putut fi prezenți în calitate de 𝗚𝗼𝗼𝗴𝗹𝗲 𝗣𝗿𝗲𝗺𝗶𝗲𝗿 𝗣𝗮𝗿𝘁𝗻𝗲𝗿 la acest eveniment anual.
  • Web Summit 2022 – eveniment la care am fost prezenți în Lisabona la invitația partenerilor noștri Huawei.
  • IFA Berlin, un eveniment dedicat noilor tehnologii.

Cursuri susținute de echipa Canopy

La fel ca în fiecare an, ne implicăm în educația studenților și a antreprenorilor sau pasionaților de digital. Anul 2022 a fost o reușită din acest punct de vedere, căci am trainuit peste 3.000 de persoane. Printre cursurile unde am reușit să aducem plus valoare și în 2022 este cursul de marketing online de la ASE, unde în fiecare an susținem seminariile și cursurile. Ne bucurăm de fiecare dată să vedem cu câți studenți entuziaști avem ocazia să interacționăm. Sunt o reală inspirație pentru noi și ne amintesc de fiecare dată de pasiunea care ne-a ghidat către a ne alege o carieră în online. 

Păstrând aceeași notă, anul 2022 a fost anul când am predat studenților și din cadrul facultăților din Iași și Cluj: FEAA Iasi, FSPAC Cluj-Napoca, Facultatea de Business Cluj-Napoca.

De asemenea, suntem mândri că am susținut cursuri de marketing online și la BISM – Bucharest International School of Management. Studenții prezenți la curs au avut ocazia să observe cum este viața de agenție, direct din biroul Canopy București, dar și în cadrul unor cursuri organizate de ONG-ul Bear Brothers, din Cluj-Napoca. Amintim aici și de cursul nostru pe care îl susținem bianual, Canopy Academy și care are ca focus principal antreprenorii sau managerii de marketing care vor să se perfecționeze și să afle lucruri noi despre marketingul digital.

O alta amprentă educativă cu care ne mândrim este și apariția poveștii fondatorului Canopy, Cristian Ignat, în cartea “Eșecuri de succes “. Prin modul lui captivant de a scrie, ne poartă prin aventurile acestuia până în momentul când a atins culmile succesului, intitulându-se antreprenor. Povestea pe larg o puteți găsi și aici

Canopy – finaliști cu patru proiecte la European 2022 Search Awards

European Search Awards este poate cel mai important concept care răsplătește eforturile companiilor cele mai performante din domeniile PPC, SEO și Content Marketing. Agenții din toate cele 44 de țări europene pot depune proiecte eligibile pentru a câștiga premii, iar noi, bineînțeles, ne-am numărat printre cei care au candidat cu proiecte. 

Am fost mândri să fim clasați ca finaliști la următoarele categorii: 

  • Best Low Budget Campaign (PPC) 
  • Best Use of Search – FMCG (PPC)
  • Best Use of Search – Finance (PPC) 
  • Best Use of Search – B2B (PPC)

După un astfel de rezultat, cu siguranță vom lupta și în 2023 pentru câștigarea unui premiu. 

Clienți la înălțime

Deși începutul anului 2022 a adus multă incertitudine și mare parte din business-uri au pus pentru o perioadă scurtă pe pauză majorarea de bugete sau investiții, clienții noștri au rămas în continuare cu focus pe digital și pe investiția în online. Bugetele Google Ads și Facebook Ads, administrate de noi în 2022, au crescut de la 17 mil EUR până la peste 20 mil EUR.

Pe lângă canalele principale de promovare Google, Facebook & Instagram unde am rulat reclame, se numără și alte canale de promovare online care cresc din ce în ce mai tare ca notorietate: Tik Tok Ads, Spotify Ads, Pinterest Ads, Linkedin Ads, Snapchat, Yahoo Ads, Huawei Ads, Bing Ads, Waze Ads. Poți afla mai multe despre cum și de ce să integrezi în strategia ta noi canale și din articolul nostru anual de tendințe în digital marketing. O parte din clienții care au decis să ducă business-ul lor în cel mai înalt vârf împreună cu Canopy din 2022 sunt: Alioli, Jerry’s Pizza, Blitz, Druid, Seven, Atomico, Asociația Salvează o Inima, Publi24, Roovi. 

Interacțiunea cu voi 

Pentru noi comunicarea este un concept foarte important și dezbătut în companie. Nu doar că ne ajută să ajungem la obiectivele propuse mai eficient, dar ne și apropie și încheagă ca echipă. 

De aceea, punem accent și pe comunicarea cu clienții, partenerii, dar și întreaga industrie de digital. Ne dorim să împărtășim cât mai multe din cunoștințele noastre și să contribuim la a forma specialiști și experți în marketing. 

Credem că una dintre resursele Canopy cele mai importante care contribuie activ la zona de educație este blogul nostru. Colegii noștri îmbracă ocazional și acest costum de creatori de conținut educativ și ne ajută să vă menținem la curent cu toate noutățile din digital. 

În anul 2022 am reușit să scriem 38 articole pe blogul nostru, iar cel mai citit articol a fost Tendințele PPC in 2022, cu un număr de aproximativ 1 000 de accesări.

Pe Facebook am strâns o comunitate de 6 047 oameni care ne urmăresc, în anul 2021 aceștia fiind în număr de 5 663. La fel ca și până acum, am crescut în principal organic. Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an! Vă sugerăm să activați opțiunea See first dacă vă doriți să fiți la curent cu toate noutățile.

Pe LinkedIn avem o comunitate de 3 800 de persoane care ne urmăresc, pe Instagram 1 235 followers, iar pe Tik Tok, cel mai nou canal unde am început să fim activi din acest an, 200 urmăritori.

De asemenea, am avut și 10 apariții în IQAds, cea mai importantă publicație în industria Publicității.

Achiziția agenției Barebone London

Încă de anul trecut, am început să facem pași mici spre extinderea serviciilor noastre de performance marketing și pe plan internațional.

Am început anul achiziționând agenția britanică Barebone London, condusă de către Alexandru Blogu, care oferă servicii de strategie și consultanță în marketingul digital. 

Agenția britanică are o experiență cumulată de peste 15 ani și are în portofoliul de clienți companii multinaționale precum: KPMG, Telefonica, Vodafone, Nokia, The Economist, IKEA. 

Biroul Canopy din Marea Britanie este condus de Alex Blogu, ex Google, în calitate de Managing Director, alături de Bogdan Cristea, Director de Strategie, deținător al unui doctorat în studiul comportamentului consumatorului și de Elena Cazacu, Head of Production, managerul departamentului de animații.

Aceasta a fost o achiziție strategică, luând în considerare prezența noastră deja existentă în Regatul Unit, completându-ne foarte bine valorile, principiile și experiența. 

Lansare Podcast Canopy

Unul dintre beneficiile pe care le avem la Canopy este relația pe care o dezvoltăm cu experți din diferite domenii și accesul constant la cele mai noi informații. 

Astfel, ideea unui podcast de marketing a venit din dorința de educare și de a învăța cum să devenim mai buni pe zona de scalare. A fost o reală provocare pentru noi să dăm startul unui astfel de proiect, dat fiind faptul că nu mai făcusem asta niciodată. Ne-am ieșit din nou din zona de confort și am găzduit și moderat primele 3 episoade ale podcastului nostru, Marketing [de] la Înălțime. 

Urmează ca și în 2023 să lansăm un episod lunar, cu informații de folos, trenduri și best practices în digital, pentru a sprijini antreprenorii, managerii de marketing sau specialiștii în marketing să ia cele mai bune decizii de scalare ale business-urilor. 

Teambuilding(s) Canopy

Ca de obicei, nu putea ca anul să treacă fără al nostru tradițional team building cu toată echipa Canopy. Și nu, nu a fost ca și în filmul Team Building, ci la noi s-a încheiat cu final fericit, multă conectare, apreciere și prietenie. 

Am petrecut timp împreună, unii colegi s-au văzut pentru prima dată, iar alții s-au bucurat de revedere și am discutat câte-n lună și-n stele. Am cutreierat dealurile pentru a găsi anumite indicii, ne-am întrecut în timp și abilități de explorare cu ajutorul unei busole, ne-am cunoscut mai bine și ne-am arătat aprecierea unul pentru celălalt, ne-am oferit încurajări și sfaturi care să ne facă să fim și mai buni, personal și profesional.

Am lucrat în echipă, am dansat, am cântat, am plâns, am mâncat multe gogoși, ne-am jucat și ne-am bucurat împreună de o conexiune de care suntem atât de mândri!

Am avut parte de 3 zile fix așa cum am visat și un team building din care ne-am întors mai uniți.

Echipa de management a avut oportunitatea să închege mai bine legătura deja existentă și să cunoască personal echipa nouă din UK printr-o vizită de 3 zile la Londra. 

Aici am reușit să ne conectăm, să facem brainstorming pe clienții actuali și să discutăm punctual pe clienții noi, făcând sharing de idei și knowledge. Am petrecut și timp de calitate împreună, vizitând, gătind și povestind vrute și nevrute. 

Experiența colegilor de acolo este un avantaj enorm, atât pentru clienții de aici, cât și pentru clienții pe care îi avem pe plan internațional. Echipa din România are acum acces la o serie de resurse și bune practici preluate din Marea Britanie. Astfel, clienții noștri vor avea acces la strategii complexe și inovative prin care să genereze noi experiențe de brand și atribute de valoare pentru consumatori.

Avem planuri mărețe pentru următoarele luni și muncim din greu să le îndeplinim, iar, când ai și echipa potrivită lângă tine, altfel se leagă lucrurile.

Cifra de Afaceri 2022

Ca în fiecare an, de la începutul Canopy, punem accent pe transparență și onestitate. Ca orice business, cifra de afaceri este un indicator important care arată performanțele și stabilitatea unei companii. Conform datelor contabile înregistrate, în 2022 am atins o cifră de afaceri de 13.275.269 lei (2.655.000 euro), în creștere cu 41% față de anul trecut, când am avut o cifra de afaceri de 9.375.564 lei.

Ce urmează în 2023? 

Într-o perioadă atât de dinamică, unde adaptabilitatea este cheia în business, un lucru este cert. Pentru noi va fi o constantă promisiunea de a investi în educația, creșterea și evoluția industriei de marketing online. Vom continua să acordăm o atenție sporită echipei Canopy, care crește de la an la an și ne asumăm să le oferim cât mai multe oportunități de creștere în cadrul companiei, ca și până acum. 

Suntem o agenție onestă, transparentă, cu foarte mulți ani de experiență însumată a colegilor noștri, care a crescut constant și datorită rezultatelor bune pe care am reușit să le aducem clienților noștri. Anul acesta vom pune accent în continuare pe a asigura clienții existenți că suntem cei mai buni și îi vom ajuta să își crească în continuare rezultatele, urcând la înălțime. 

2023 va fi anul în care vom pune accent pe creștere, pe extinderea serviciilor noastre de promovare online și spre a ne poziționa către o agenție care furnizează servicii integrate, bazate pe o strategie coerentă și corectă, astfel încât să ducem clienții cu care colaborăm pe noi culmi, neexplorate până acum. 

2023 va fi despre evoluție, recunoștință și depășirea limitelor, cu aceeași energie de a învăța și a ne dezvolta, păstrând aceleași valori în minte.

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?