Peste 700 de speakeri de top din întreaga lume, cele mai mari companii din domeniul tehnologiei, media și marketing, oportunități de dezvoltare a cunoștințelor și de networking de neegalat – așa aș descrie Web Summit 2021 în câteva cuvinte.
Evenimentul are loc în perioada 01-04 noiembrie 2021 în Lisabona, iar Canopy nu putea să lipsească de pe lista participanților.
De ce este importantă participarea la un summit de o așa mare anvergură?
O să încep prin a enumera câteva motive emise de unele dintre cele mai mari publicații ale momentului. Într-un articol, cei de la Politico au numit Web Summit: “the world’s premier tech conference”, în timp ce The Atlantic spune că “Web Summit is where the future goes to be born”, iar New York Times îl numește “a grand conclave of the tech industry’s high priests”.
Ne aflăm într-o etapă de incertitudine pentru întregul glob, o etapă pe care ne dorim să o depășim cât mai rapid. Pentru a putea trece de o astfel de perioadă, trebuie, în primul rând, să ne adaptăm. Un astfel de eveniment reunește experți în tehnologie din întreaga lume, pregătiți să împărtășească din experiențele lor cu scopul de a ne prezenta cele mai inovative soluții de dezvoltare pentru perioada următoare.
Oportunități de învățare
În cadrul summitului voi asista la o serie de sesiuni în care fondatori și directori ai unor companii tech ne vor ajuta să răspundem la întrebări precum: Ce urmează? sau Cum va evolua tehnologia și cum va influența evoluția noastră?. Totodată, voi avea acces la conținut de calitate și mă voi putea implica în discuții libere, sau sesiuni de Q&A.
Networking
Web Summit este și o metodă extrem de bună de networking. Voi avea ocazia să cunosc experți din marketing și nu numai, să dezbatem o serie de idei și să împărtășim cunoștințe prețioase. Cu siguranță voi avea foarte multe de învățat, voi inspira și voi fi inspirată!
Vizibilitate & Colaborări
Spiritul meu de PPC-istă îmi spune că fără branding nu ai cum să crești într-o lume atât de mare, așa că sunt convinsă că acest eveniment reprezintă o metodă extrem de bună pentru creșterea vizibilității pentru companiile prezente, dar și pentru participanți.
Mai mult, dat fiind faptul că este un eveniment global, acesta reprezintă și un prilej excelent pentru începerea unor noi colaborări.
Dezvoltare personală
Nu în ultimul rând, participarea la Web Summit reprezintă o modalitate extrem de bună de dezvoltare personală. Pe lângă oportunitățile de învățare, accesul la resurse și oameni de top din diverse industrii, voi avea ocazia să îmi depășesc limitele, să ies din zona de confort, să cunosc noi culturi și să mă întorc acasă cu o nouă viziune și idei pe care să le împărtășesc cu colegii.
Sunt nerăbdătoare să descopăr lumea Web Summit 2021 și promit să revin cu informații relevante pentru următorul articol.