Blog

Threads: Tot ce trebuie să știi despre noua platformă de social media lansată de Meta

Luiza Marcu • 22 decembrie 2023

Haideți să vorbim despre ultima senzație în online-ul românesc – Threads! 

Cel mai probabil ați tot auzit despre această platformă în ultimele zile și v-ați întrebat despre ce e vorba.

Ei bine, Threads este o platformă de social media care redefinește modul în care ne conectăm și ne exprimăm online. 

Dar ce o face specială? Asta vom explora în acest articol.   

Ce este Threads?

Threads este o nouă platformă de social media dezvoltată de Meta care îți permite să-ți împărtășești gândurile în postări de tip text și să te alături conversațiilor publice. 

Autentificarea este simplă, cu un cont de Instagram. Poți scrie postări de până la 500 de caractere și să adaugi link-uri, imagini și videoclipuri de maximum 5 minute.

Chiar și fără un cont, puteți accesa Threads și să vizualizați postările și conținutul, dar nu aveți posibilitatea de a interacționa cu acestea.

Lansată pe 5 iulie 2023 în țări precum SUA și UK, Threads a înregistrat peste 100 de milioane de utilizatori încă din prima săptămână. Pe 14 decembrie a avut loc lansarea și în Uniunea Europeană, deschizând noi oportunități de conectare. 

Cum Funcționează Algoritmul Threads?

1. Conținutul

Atunci când postezi pe Threads, conținutul tău nu ajunge direct în newsfeed-ul tuturor utilizatorilor. În schimb, acesta intră într-un fel de depozit digital, unde este supus unui proces de analiză și evaluare înainte de a ajunge la urmăritorii tăi. 

Acest proces de filtrare este realizat de algoritmul Threads, care încearcă să se asigure că întregul conținut este de calitate și adecvat.

Așadar, este indicat să eviți spam-ul și conținutul irelevant, și să te concentrezi pe subiectele care contează pentru tine și pentru comunitatea ta. 

Pentru a crește atractivitatea și interacțiunea pe Threads, postează conținut autentic, răspunde la comentarii și experimentează cu diferite formate de conținut, fără să folosești postări pe care le ai deja pe alta platforme.

Publicarea frecventă a conținutului preluat de pe alte platforme, în special Instagram, poate să nu fie la fel de interesantă pentru utilizatorii Threads, deoarece aceștia sunt interesați de conținutul care se aliniază cu specificul platformei.

2. Like-uri, comentarii, quotes și reposts 


Algoritmul Threads folosește like-urile, comentariile, citatele și repostările tale pentru a-ți înțelege mai bine preferințele.

Atunci când decizi să repostezi un thread, practic, îl împărtășești din nou pe propriul tău profil și îl faci vizibil pentru urmăritorii tăi, astfel încât ei să-l poată vedea în fluxul lor de postări.

Pe de altă parte, atunci când citezi (quote) un thread, păstrezi conținutul original al thread-ului respectiv și îl incluzi într-un alt thread pe care îl postezi, însoțit de propriile tale comentarii sau observații.

Prin interacțiunile tale, cum ar fi like-urile și comentariile, cu timpul, algoritmul își va adapta sugestiile și recomandările pentru a-ți oferi conținut mai relevant. 

Totuși, este important să nu acorzi like-uri sau să comentezi doar cu scopul de a manipula algoritmul, ci să faci acest lucru într-un mod autentic și sincer, reflectându-ți cu adevărat preferințele și interesele.

3. Predicții 

Algoritmul Threads are capacitatea de a face predicții cu privire la conținutul care te va ține conectat la platformă. 

Acest lucru se realizează prin monitorizarea comportamentului tău online și a preferințelor tale. 

De exemplu, dacă ai tendința de a interacționa cu postările despre călătorii sau tehnologie chiar și pe alte platforme Meta, algoritmul va încerca să îți ofere astfel de conținut pentru a te păstra interesat. 

Totuși, nu te bloca într-o singură sferă de interes, ci diversifică-ți experiența online. Astfel, algoritmul va avea mai multe date pe baza cărora să facă predicții mai precise și să îți ofere conținut variat și relevant.

4. Relevanța 

Unul dintre obiectivele principale ale algoritmului Threads este de a-ți oferi conținut relevant și captivant. 

Acest lucru înseamnă că postările care se aliniază cu ceea ce te pasionează sau cu ce ai arătat că îți place vor fi puse în prim plan în feed-ul tău. 

Prin urmare, algoritmul încearcă să te surprindă cu conținut care să te atragă și să te țină implicat în comunitatea ta de urmăritori.

De asemenea, nu ezita să te implici, să îl antrenezi așa cum vrei să îți livreze conținut: să urmărești sau să interacționezi cu persoane sau pagini care îți oferă informații valoroase pentru a crește relevanța postărilor afișate în feed-ul tău.

Poți să-ți dezactivezi sau ștergi contul de Threads fără să renunți și la Instagram?

De la început, Threads și Instagram au fost strâns legate, folosind aceleași informații de autentificare pentru o înregistrare cât mai simplă. 

Cu toate acestea, problema a apărut atunci când utilizatorii au constatat că ștergerea contului de Threads influența, în egală măsură, și contul de Instagram. Prin urmare, Meta a luat decizia să renunțe la această funcționalitate, înainte de lansarea aplicației în Europa.

Utilizatorilor li s-a redat acum controlul total asupra gestionării independente a conturilor, astfel încât, în cazul în care decid să dezactiveze contul de Threads, acest lucru nu va duce automat și la dezactivarea contului de Instagram.

Concluzii


Threads și-a făcut o intrare puternică în online-ul românesc, înregistrând un număr mare de utilizatori într-un timp foarte scurt. 

Cu toate acestea, privind retrospectiv la alte platforme, cum ar fi BeReal, care și-au pierdut treptat popularitatea, rămâne de văzut cum va evolua Threads în viitor. 

Așadar, vom urmări cu atenție parcursul acestei platforme, pentru a descoperi ce perspective ne aduce în continuare.

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?