Chiar dacă nu suntem cu toții mare fani a tot ceea ce înseamnă Social Media, trebuie să îi recunoaștem utilitatea. Dacă până nu demult, rețelele de socializare erau folosite doar pentru a distribui poze din vacanță, filmulețe cu pisici sau rețete culinare, acum li se acordă o mai mare importanță și din partea brandurilor.
Dar de ce aceste schimbări? Deoarece și comportamentul utilizatorilor s-a schimbat foarte mult. Aceștia nu mai sunt acum doar simpli observatori ai brandurilor în online. Dorința este aceea de a putea comunica și interacționa în timp real cu brandurile preferate, prin like-uri, comentarii sau mesaje și share-uri.
Luând în considerare aceste schimbări și modificări, tot mai multe branduri au integrat în strategia lor overall de marketing și componenta Social Media.
Însă, ca în orice proces de creare a unei strategii, trebuie să ținem cont de câteva elemente necesare pe care trebuie să le integrăm.
În rândurile de mai jos, am creat o listă cu cele mai importante puncte de bifat pentru strategia brandului tău.
Stabilirea obiectivelor prezenței tale în Social Media
Nu cred că vrei să postezi imagini sau clipuri video doar pentru că și ceilalți o fac. Gândește-te bine și stabilește-ți obiectivele, la fel cum o faci și pentru o campanie de PPC.
Îți dorești să crești notorietatea și vizibilitatea brandului? Atunci scopul tău este să le vorbești oamenilor despre tine: cine ești, cu ce te ocupi, ce le oferi. De asemenea, dacă ai ca obiectiv creșterea numărului de vânzări, va trebui să te concentrezi pe postări care să genereze creșterea traficului pe site.
În plus, te poți focusa pe creșterea unei comunități și a unui brand puternic în online, păstrarea unei relații apropiate cu clienții sau crearea unui employer branding puternic.
Analizarea competiției
O analiză a competiției ne ajută să înțelegem cine sunt concurenții noștri, unde sunt aceștia prezenți și ce comunică audienței. Astfel, vom avea o idee de ansamblu a industriei, care sunt platformele pe care posibilii noștri clienți sunt prezenți și ce oportunități avem.
Setarea și stabilirea KPI’s relevanți
În strânsă legătură cu punctul enumerat mai sus este și al doilea punct din strategia noastră: setarea și stabilirea KPI’s (Key Performance Indicators) importanți pentru noi.
Acum nu mai vorbim de CPC, CTR sau cost/conv, însă vom vorbi de like-uri, comentarii sau share-uri.
Dacă este să analizăm fiecare platformă în parte, vom observa că există câțiva indicatori specifici pentru fiecare. Însă, pentru a fi mai ușor să urmărim activitatea noastră și să luăm decizii pe baza acesteia, îi putem clasifica în 3 grupe:
- Mărimea comunității: likes, followers sau abonați. Aceștia ne vor oferi informații despre cât de mare este comunitatea noastră de pe fiecare platformă în parte.
- Date despre comunitate: Vom putea observa în fiecare platformă în parte date socio-demografice, precum localitate, vârstă sau sex. Astfel, vom ști dacă postările noastre ajung la persoanele din publicul nostru țintă și vom putea să ne adaptăm strategia în funcție de rezultate.
- Rata de engagement: Analizând acest indicator, putem afla dacă utilizatorii interacționează cu postările noastre și care sunt postările cu cel mai mare impact.
Alegerea unui tone of voice al brandului
Este important ca de la început să alegi care este tone of voice-ul brandului tău. Vei dori să abordezi un ton profesional sau vei încerca să fii un brand mai “uman” care își dorește să creeze o legătură mai strânsă cu publicul țintă?
Trebuie să ții cont, că pe Social Media oamenii își doresc în primul rând să interacționeze cu alți oameni și nu neapărat cu brandul în sine.
Însă, indiferent de tonul ales asigură-te că acesta este consecvent și reflectă pe deplin cultura companiei.
Determinarea platformelor de Social Media potrivite
Odată ce am înțeles care sunt obiectivele noastre, ce tone of voice vrem să avem ca brand și ce ne dorim să rezulte din strategia Social Media, trebuie să alegem platformele pe care vrem să fim prezenți.
Pentru a face acest lucru, trebuie să analizăm fiecare platformă în parte, să vedem unde își petrece publicul nostru cea mai mare parte din timp și ce beneficii ne poate aduce fiecare. De asemenea, este important să avem în vedere și că fiecare platformă are specificul ei, iar noi suntem nevoiți să ne adaptăm conținutul în funcție de acesta.
Acum că avem o idee mai clară a ceea ce trebuie să facem atunci când ne dorim să creionăm o strategie de Social Media, putem merge la pasul următor, și anume la crearea planului de postări. Însă, aici este o altă discuție ce merită un întreg articol dedicat.
Așa că, până atunci, îți urez spor și creativitate!