Blog

Obține cel mai râvnit Pokemon din Performance Marketing

Tudor Alexandra • 07 septembrie 2016

Fie că te-ai jucat sau nu Pokemon Go, cu siguranță știi că este nevoie de dedicare și timp pentru a îi captura. Același proces e necesar și pentru a atrage clienții online. Este ceva asemănător cu ceea ce considerăm conversii în Performance Marketing.

În aplicație, fiecare Pokemon capturat are nevoie de atenție, de stardust și candy pentru a evolua. După același tipar, fiecare potențial client și fiecare vizitator al site-ului are nevoie de atenție, de acces facil la toate informațiile de care are nevoie, de recompense și stimulente pentru a deveni clientul nostru sau pentru a întreprinde o acțiune pe care ne-o dorim (abonarea la newsletter, de pildă).

În performance marketing nu vorbim despre prinderea celui mai bun Pokemon, ci despre strategie și atenție, despre antrenament până când vei ști ce strategie de luptă este cea mai bună și despre transformarea potențialor clienți în clienți și, mai ales, în clienți fideli.

Așa cum Pokemon Go nu este despre prinderea celui mai bun Pokemon, ci despre întreaga călătorie de evoluție a câtorva dintre cei capturați în cea mai bună versiune a lor.

Întotdeauna o luptă de performance marketing ar trebui să ia în considerare că un Pokemon nu este de ajuns, că succesul final este dat de atenția acordată fiecărui element în parte.

Ce tip de Pokemoni trebuie să iei în calcul pentru rezultate prin performance marketing?

Mewtwo Sales

Type: Vânzare

Most effective: în lupta ecommerce-urilor, acești Poke-sales sunt cei mai râvniți. Toate magazinele online se luptă pentru vânzări. Important nu este doar să capturezi clienții, ci și modul în care îi transformi în consumatori fideli, urmând strategia de dezvoltare în Meowtwo, unul din cei mai vânați pokemoni, care ajunge cel mai puternic prin evoluție și dedicare.

Dragonite Leads

Type: lead-uri, completări de formular

dragonite pokemon performance marketing

Most effective: în lupta afacerilor de tip servicii, dar poate câștiga bătălii și în zona ecommerce. Pentru a transforma lead-urile în clienți efectivi e nevoie de un efort continuu de follow-up și convingere, prin cele mai inedite treats și mesaje convingătoare.

Snorlax Call conversions

Type: Apeluri telefonice

Most effective: pentru site-urile care nu sunt adaptate pentru dispozitive mobile, pentru business-urile în care clienții preferă să comande telefonic și pentru orice tip de business online în general.

Apelurile telefonice sunt un tip de conversie puternic ce trebuie privit ca un succes doar în momentul în care serviciul de Customer Care este dezvoltat și pus la punct corespunzător.

Lapras Added to cart

Type: Clienți aproape capturați. Au adăugat în coș. Deseori, Pokemonii se lasă greu capturați și ies din bilă.

lapras pokemon performance marketingMost effective: este important să măsurăm potențialul business-ului nostru prin numărul de persoane care adaugă produse în coș. Follow-up-ul este important aici prin campanii de remarketing, newslettere, pop-up-uri afișate la ieșirea de pe site și o strategie mai bună de a-i ”captura”.

Arcanine Stores Location

Type: clienți interesați de pokestop-urile fizice

Most effective: potrivit pentru business-urile care au punct de lucru offline. Suntem cu un pas mai aproape de a afla și monitoriza constant câți dintre cei care ne trec pragul magazinului fizic vin din mediul online prin verificarea paginilor de contact sau de prezentare a adreselor magazinelor.

Vaporeon Newsletter

Type: abonare la newsletter

Most effective: acest Pokemon se poate transforma într-un client fidel prin follow-up constructiv și isteț, oferindu-i ceea ce îl interesează.

Pentru orice tip de business, abonarea la newsletter este primul pas făcut de către un potențial client. Acesta trebuie răsplătit nu doar prin oferte speciale, ci și prin mesaje atractive și stimulente pentru a face parte din echipa noastră de pokemoni.

Flareon Contact

Type: Vizualizarea paginii de contact

flareon pokemon performance marketingMost effective: Un posibil client care accesează pagina de contact ne transmite că dorește să ia legătura cu noi. Acești Pokemoni nu trebuie ignorați, întrucât puterile lor pot fi mari. Valabil atât pentru magazine online, cât și pentru site-uri de prezentare a unor servicii.

Gyrados Click Event

Type: click pe un buton de interes din website

gyarados pokemon performance marketingMost effective: mai ales în business-urile unde nu putem prinde Pokemonii de mai sus, potrivit pentru orice business. Este important să știm dacă mesajele noastre și eforturile de marketing online funcționează, măsurând interacțiunea,  click-urile pe configuratoare din site, pe anumite butoane tip call to action sau pe alte elemente de tranziție din website.

Muk Time on Site

Type: timpul petrecut de utilizator pe website

Most effective: în toate business-urile online este important să corelăm timpul pe site cu alți indicatori, precum ar fi bounce rate-ul în cazul unui landing page complex, nu one page. Ulterior, îi putem retargeta pe cei care au petrecut un anumit timp pe site, manifestându-și astfel interesul pentru anumite produse sau servicii.

Hypno Type in Chat

Type: deschiderea unei conversații în chatul din website

hypno pokemon performance marketingMost effective: în orice tip de business. Un potențial client care începe să pună întrebări în zona de chat este un client care este hotărât să întreprindă o acțiune (cumpărare, programare, rezervare, etc).

Strategii puternice de capturare

Pentru a captura cei mai râvniți pokemoni din mediul online, te poți ajuta și de alte strategii cu impact puternic:

Lure Module  – perioada de sales atrage Pokemoni la pokestop-ul tău online. Într-un timp relativ scurt, poți convinge un număr considerabil de clienți printr-o astfel de practică.  Atenție să nu abuzăm de această strategie și să îi reducem simțitor puterea.

Razz Berry – posibilul client e pe terenul tău. Vino cu ceva în plus pentru a îl convinge să vină în echipa ta: o reducere pentru prima comandă,  un cadou, un voucher, un produs complementar, un sfat, etc.

În final, nu aștepta doar să apară ei în calea ta, mergi tu în căutarea lor și asigură-te că te folosești de toate elementele puse la dispoziție, de tot ce ai în rucsacul tău de jucător și de toate instrumentele și canalele care ajung la publicul tău țintă.

Tu ce Pokemoni visezi să prinzi :)?

Sursa foto: deviantart.com.

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?