Blog

Cum faci pepenii de Dăbuleni vedete online printr-o reclamă Google Ads

Canopy • 28 septembrie 2016

Nu cred că există român care nu a auzit până acum de faimoșii pepeni de la Dăbuleni. Tocmai pentru că au devenit în timp un brand, îți propun un exercițiu de imaginație prin care ne-am dori să atragem conversii pentru pepenii de Dăbuleni folosind cât mai isteț opțiunile unei reclame Google Ads pentru rețeaua de căutare.

Vei vedea pe un exemplu concret cum poți gândi o reclamă Google Ads, de la copy – mai ales că acum avem expanded ads – până la personalizarea extensiilor, astfel încât să îți atingi obiectivele de marketing.

Recunosc că subiectul pepenilor de Dăbuleni m-a prins după ce am văzut provocarea lansată de Andrei pe Facebook, prin care acesta ne invita să venim cu idei de copy pentru ”gigantul de Dăbuleni”. Răspunsurile mi s-au părut creative și interesante, mai ales că exploatau principalele atribute ale produsului: dimensiunea și faptul că sunt dulci.

Am dat și eu frâu liber imaginației și m-am gandit  la câteva copy-uri îndrăznețe pe care i le-aș propune clientului, dacă ar face o campanie de bannere 🙂 :

» Pepeni de Dăbuleni. Pentru bărbați puternici și soacre amare. » Pepenele de Dăbuleni, hrănește toată familia. » Pepenele de Dăbuleni, nu încape pe o singură masă. » Vânt, ploaie, furtună? Pepenele de Dăbuleni rezistă. » Ai frigiderul gol? Noi ți-l umplem. » Culmea pepenelui de Dăbuleni: îți rupi ficatul să-l aduci acasă, dar ți-l cureți după ce-l mănânci. » Pepene de Dăbuleni – Tu cât poți să duci?

Am vrut să duc subiectul și mai departe, pentru a vă arăta că mesajele creative combinate cu strategia și opțiunile potrivite pot sta la baza unor campanii de Search Ads eficiente și care ies în evidență.

Așa că am creat câteva propuneri de texte de reclamă Google Ads folosind o serie de opțiuni care pot impulsiona conversia.

1. Profită din plin de spațiu – Epuizează numărul de caractere

De curând, Google a lansat oficial expanded ads, lucru care ne-a bucurat extrem de mult. Am primit spațiu suplimentar pentru a scoate în evidență avantajele unui produs sau serviciu și a ne exprima creativitatea, astfel încât să înregistrăm o creștere semnificativă a indicatorilor de performanță.

Textul extins ar trebui să reflecte principalele beneficii pe care produsul le oferă, să transmită un mesaj atractiv pentru publicul țintă și să conțină un îndemn puternic, care să-l determine pe prospect să cumpere.

De ce expanded ads?

Concret, cu ce se diferențiază reclamele Google Ads extinse de reclamele obișnuite?

În primul rând avem o nouă structură și un număr sporit de caractere. Așa cum știm, reclamele standard au un headline de 25 de caractere, două linii de descriere de câte 35 de caractere fiecare, un display url de 35 de caractere și un url final.

Reclamele extinse sunt formate dintr-un câmp Final URL, urmat de două headline-uri de câte 30 de caractere fiecare și o descriere generoasă de 80 de caractere. Zona de display url este înlocuită cu două path-uri, oferindu-ne posibilitatea de a ne juca cu spațiul pe care îl avem.

În cazul reclamelor standard, mă loveam adeseori de faptul că unele website-uri aveau un url mult prea lung și astfel nu puteam să mai adaug numele produsului/serviciului pe care îl promovam în display url. Acum nu mai există o astfel de problemă, pentru că numele website-ului este preluat automat (caracterele sale nu vor fi contorizate), iar spațiul meu liber poate fi completat cu produsul pe care îl promovez.

2. Differentiate or Die – Încearcă să renunți la exprimările comune

Este o sintagmă de bază, pe care o învațăm atunci când ne apucăm de advertising. Chiar dacă produsul tău este unul comun – precum apa, de exemplu – încearcă să aduci în discuție ceva ce crezi că îl diferențiază de competiție.

Prin natura noastră, suntem atrași de lucrurile inedite, de atribute care stârnesc interesul și generează emoție. De aceea e important să îți cunoști publicul țintă și să știi ce mesaje îl vor capta și îl vor determina să dea click.  Analizează reclamele competitorilor și vino cu o abordare diferită.

Aplicat pe exemplul pepenilor de Dăbuleni, am putea avea o astfel de reclamă:

imagine reclama adwords pepene dabuleni expanded ads

3. Dragoste la prima vedere – Creează un headline atractiv

În aproape orice tip de conținut titlul este cel care atrage atenția primul și îl convinge pe privitor să parcurgă și restul informațiilor. Sau nu. Suntem expuși zilnic la zeci, dacă nu sute de mesaje, atât în mediul online, cât și în mediul offline, și de cele mai multe ori contează prima impresie.

Noile reclame extinse ne ușurează munca:  în loc de un singur headline avem acum două. Avem mai mult spațiu la dispoziție pentru a evidenția atributele produsului nostru,  dispunem de 60 de  caractere, nu de 35.

imagine reclama adwords pepene dabuleni headline extins

4. Countdown – Folosește-le pentru a stimula conversia

Urgency este o tehnică de persuasiune frecvent folosită în marketing și vânzări, pe care o putem aplica și în reclamele Google Ads, personalizând anunțurile cu actualizări în timp real. Putem folosi feature-ul Countdown, care schimbă automat numărul de zile rămase până la finalizarea unei promoții, de exemplu. Tot ce trebuie să facem este să introducem data la care se termină promoția și numărul de zile rămase, începând cu ziua din care activăm promoția.

Cum ar arăta o reclamă pentru pepenii Dăbuleni dacă aș folosi funcția countdown?

imagine reclama adwords pepeni dabuleni functia countdown

5. Folosește magia cifrelor

Experiența mi-a arătat că oamenii sunt atrași de cifre. O altă variantă de copy care merită testat ar trebui să includă chiar din headline cifre sau procente relevante pentru business-ul tău.

imagine reclama adwords pepene dabuleni cifre in titlu6. Ad Customizer – Spune-i că livrezi la el în localitate

Prin intermediul acestui feature putem să afișăm oamenilor, în funcție de localitatea în care se află în momentul căutării pe Google, orașul unde se va face livrarea, de exemplu. Tot ce ne trebuie este un  feed cu orașele în care business-ul nostru face livrarea, pe care să-l urcăm în Google Ads. La final vom folosi opțiunea Ad Customizer și un pic de imaginație pentru a obține o reclamă interesantă.

imagine reclama google adwords pepene dabuleni ad customizer

7. Testează

Oricâte opțiuni ai avea la îndemână sau oricât de creativ crezi că este un copy, este foarte important să testezi textele. Trebuie să testezi beneficiile pe care le transmiți, mesajul call-to-action, tipul de reclamă (standard versus extended) pentru a ști ce funcționează și în ce situații este atins un CTR mai bun, o rată de conversie mai scăzută sau un număr mai mare de conversii.

Mai sunt și alte trucuri pe care le poți folosi într-o reclamă Google Ads, fii pe fază și le vom discuta împreună în articole viitoare.

Mi-ar plăcea să știu care dintre reclamele Google Ads de mai sus ți se pare cea mai convingătoare. În plus, dacă pepenii de Dăbuleni sunt un impuls pentru creativitatea ta, te provoc să vii cu propria ta versiune de reclamă :).

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?