Canopy a împlinit 9 ani pe 14 ianuarie, iar 2024 a fost pentru noi un an de creștere în care am reușit să atragem clienți noi precum Leroy Merlin, Under Armour sau Unilever și să ne consolidăm proiectele existente. Ne-am depășit propriile așteptări în ceea ce privește rezultatele generate în online, iar asta se vede atât în cifre, cât și în feedback-ul partenerilor noștri.
Pe lângă toate aceste obiective de business bifate, am continuat să investim în educarea pieței și a viitorilor specialiști, prin colaborări cu universități, internship-uri, podcasturi și diverse parteneriate. E modul nostru de a da înapoi comunității și de a pregăti următoarea generație de specialiști în marketing digital. Așa ne păstrăm entuziasmul și ne asigurăm că nu stăm niciodată pe loc.
Cum a fost 2024 pentru Canopy?
Rezultate confirmate de clienții noștri
Studiile de caz pe care le-am scris de-a lungul anului sunt o modalitate prin care arătam rezultatele și performanțele obținute împreună cu clienții noștri. Colegii mei au scris despre rezultatele obținute de Provident, BestValue, FoodService & Hospitality Expo (cel mai mare eveniment HORECA din România), Alioli (probabil cel mai potrivit loc de unde poți cumpăra un Jamón bun).
Puteți citi studiile noastre de caz în rubrica specială de pe blogul nostru, dar și în IQads.
Când brandurile mari ne aleg, creștem împreună
Ne bucură enorm că, în acest an, ni s-au alăturat clienți importanți precum:
Împreună, lucrăm la strategii de marketing online, gestionăm prezența lor pe social media și ne ocupăm de dezvoltarea sau optimizarea site-urilor, toate având scopul de a le consolida poziția în piață și de a genera rezultate pe termen lung.
Avem peste 150 de clienți activi, cărora le oferim servicii integrate de marketing online pentru a-i ajuta să-și dezvolte afacerile și să obțină rezultate mai bune. De la stabilirea unei strategii digitale coerente, până la implementarea de campanii PPC, trecând prin gestionarea rețelelor de social media și crearea de conținut relevant, abordarea noastră acoperă toate componentele necesare pentru creșterea sustenabilă a unui business în online. Ne dorim să dezvoltăm parteneriate pe termen lung, bazate pe încredere și obiective măsurabile, astfel încât fiecare brand să-și atingă potențialul maxim și să evolueze constant într-un mediu competitiv.
Digital Bloom: 3 ediții, peste 300 de participanți
Am organizat trei ediții ale evenimentului Digital Bloom la care au participat peste 300 de participanți. Două dintre evenimente au fost organizate în București la Stup, iar o ediție a fost în Cluj la sediul Endava. Mulțumim partenerilor noștri: 2Performant, Sameday, La Finca by Alioli, Aggranda, Aqurate, ContentSpeed, MOKI, Endava, Stup.
Certificări și acreditări
În 2024, colegii noștri au luat zeci de certificări și acreditări în marketing online de la suita Google, Meta, LinkedIn, TikTok, Pinterest care ne ajută să fim la curent cu update-urile din platformele online cele mai importante pentru marketingul digital. Am continuat să livrăm performanță și rezultate celor peste 150 de clienți activi pe care îi avem.
Am continuat să investim în educație
Și în 2024, am investit timp și resurse în dezvoltarea oamenilor din jurul nostru. Am continuat parteneriatul dintre A.S.E. și Canopy pe care îl avem de 10 ani deja. Am început și un parteneriat cu Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor din cadrul Politehnicii București prin care predăm studenților din cadrul facultății ori de câte ori avem ocazia.
Am predat atât eu, cât și colegii mei, la Bucharest International School of Management (BISM) dar și în alte facultăți din București, Iași, Cluj. Venim oricând suntem invitați să vorbim despre marketing online.
Tot la capitolul de educație, menționăm că în 2024 am decis să fim parteneri cu Decoder și Temerarii, deoarece considerăm că astfel de formate contribuie semnificativ la formarea antreprenorilor și a oamenilor de afaceri, oferindu-le perspective noi și inspirație pentru a-și dezvolta proiectele.
Decoder este o serie de conversații despre cum (re)construim legătura dintre oameni și organizații, folosind principii din economie, management, psihologie, sociologie și filozofie pentru a descoperi noi modele de colaborare și performanță, cu idei concrete aplicabile în viața reală.
Temerarii, noul format realizat de Marta Ușurelu pentru Digi 24, aduce în prim-plan povești autentice de curaj și succes, prezentate într-o scenografie unică și menite să inspire pe oricine să-și urmeze visurile.
În calitate de parteneri, ne asigurăm că aceste emisiuni ajung la un număr cât mai mare de persoane relevante în mediul online, contribuind astfel la dezvoltarea ecosistemului de business prin conținut educativ și inspirațional.
Mai jos am inclus doar două exemple de episoade, pe care le puteți urmări direct din articol:
Evenimente la care am fost prezenți
În 2024 am avut ocazia să fim invitați ca speakeri la o mulțime de evenimente importante din România, precum PR Summit 2024, BrandFluence Camp 2024 by Revista Biz, Food Content Creators 2024, Școala de Vară GPeC 2024, Digital Marketing Forum, Zilele Biz by Revista Biz, Antreprenoriat pe bune SmartBill, Business League Residence, Co-Working At The Highest Level by 2Performant și Gala Investorhood: Finance Meets Innovation! În fiecare dintre aceste contexte, ne-am propus să venim cu exemple concrete, povești reale din proiectele noastre și insight-uri despre cum se poate crește sustenabil în online, dincolo de teoriile clasice de marketing.
Ne place să credem că prin astfel de participări contribuim la educarea pieței, fiindcă nu ne limităm la prezentările de pe scenă, ci încurajăm mereu dialogul și întrebările din partea publicului. Credem cu tărie că o discuție deschisă și un schimb de idei sincer pot oferi cea mai bună formă de învățare, atât pentru participanți, cât și pentru noi. În plus, fiecare eveniment ne inspiră și ne provoacă să aducem perspective noi, să testăm abordări mai curajoase și să ne menținem la curent cu tendințele din industrie.
Pasiunea noastră pentru marketing și pentru a împărtăși ceea ce știm nu se oprește la aceste conferințe. Suntem mereu gata să răspundem întrebărilor venite din partea comunității și ne bucurăm când vedem că informațiile oferite sunt puse în practică și generează rezultate pozitive. Astfel, prezența noastră ca speakeri la atât de multe evenimente devine și o confirmare a faptului că munca noastră ajută oamenii să înțeleagă mai bine cum să își dezvolte prezența online și să-și atingă obiectivele de business.
Podcastul Canopy: Călătoria spre un business de succes
La Canopy, suntem specializați în marketing online, însă știm că pentru dezvoltarea unui business sănătos și sustenabil e nevoie de mult mai mult. De la HR și leadership, până la creativitate, antreprenoriat și finanțe – toate contribuie la creșterea unei afaceri. Așa a luat naștere Podcastul Canopy, un spațiu în care combinăm expertiza noastră în marketing cu experiența unor invitați din domenii variate, pentru a oferi o imagine completă asupra a tot ceea ce presupune dezvoltarea unui business.
Fiecare invitat are o vastă experiență în domeniul său, oferind perspective unice asupra dezvoltării afacerilor, fie că vorbim despre leadership, management, marketing digital sau creativitate. Prin prezența lor, Podcastul Canopy a devenit un adevărat hub de idei și soluții practice, unde antreprenorii pot descoperi insight-uri valoroase de la unii dintre cei mai influenți oameni din industria locală.
Prin discuțiile noastre, încercăm să scoatem la lumină lecții și sfaturi aplicabile, astfel încât ascultătorii să-și poată îmbunătăți nu doar comunicarea și strategiile de marketing, ci și abordarea de leadership, procesele interne sau cultura organizațională. Scopul nostru este să punem la dispoziție o platformă de învățare continuă, unde oricine este dornic să-și crească business-ul să poată găsi informații și exemple concrete, direct de la profesioniști cu experiență diversă.
Unul dintre cei mai atipici invitați ai Podcastului Canopy a fost chiar ChatGPT, chatbotul bazat pe inteligență artificială dezvoltat de OpenAI. Timp de 30 de minute, am purtat o discuție fluentă despre felul în care GPT poate sprijini creșterea afacerilor, de la generarea rapidă de conținut și idei de marketing, până la optimizarea proceselor de customer support. A fost fascinant să aflăm cum tehnologia AI poate transforma modul în care companiile își dezvoltă strategiile, ajutându-le să rămână competitive și creative într-un peisaj digital tot mai dinamic.
Vă încurajez să urmăriți toate episoadele pe canalul nostru de YouTube și Spotify. – link-uri la playlist-ul de pe YT și Spotify
Podcastul nostru a depășit 120.000 de vizualizări pe YouTube – o performanță remarcabilă, mai ales dacă ne gândim că ne adresăm unui public specializat, format din profesioniști care influențează direct creșterea unui business.
Ne dorim să ajungem la cât mai mulți oameni pasionați de marketing, antreprenori și persoane care vor să comunice mai eficient online, astfel încât să crească business-urile lor. De aceea, încercăm să comunicăm pe cât mai multe canale pentru toate tipurile de audiențe.
Ne găsiți și pe LinkedIn, Facebook, Instagram, TikTok și Threads, acolo unde publicăm lună de lună conținut de calitate, extrem de relevant atât pentru oameni de business, cât și pentru specialiști în marketing.
- LinkedIn – 6,840 Followers
- Facebook – 6,700 Followers
- YouTube – 4,800 Subscribers
- Instagram – 2,133 Followers
- Tik Tok – 314 Followers
- Threads – 468 Followers
Suntem agenția de performance marketing cu cei mai mulți followers pe LinkedIn din România. Vă mulțumim și vă încurajez să ne urmăriți în continuare!
Departamentul Social Media
Lansarea oficială a departamentului nostru de Social Media în 2024 a fost un pas firesc în strategia Canopy, oferind beneficii majore, de la extinderea portofoliului până la consolidarea relației cu clienții. Momentul a fost marcat prin parteneriatul cu Leroy Merlin, iar colaborarea ne-a dat ocazia să demonstrăm concret impactul pe care îl pot avea serviciile noastre de gestionare și strategie în social media.
La aproximativ nouă luni de la preluarea conturilor de social media pentru Leroy Merlin România, în prima săptămână a lunii decembrie, am atins o performanță impresionantă: brandul a urcat pe locul 1 în Global Internal Dashboard la nivel de Grup, cu mențiunea “România Leroy Merlin is the best brand of the week!”. Aceasta s-a datorat unor indicatori excelenți de performanță, precum numărul de like-uri, comentarii, rata de engagement și totalul interacțiunilor.
De asemenea, prin campanii bine țintite și conținut relevant, am reușit să creștem semnificativ vizibilitatea paginilor la nivel național, atingând lunar un reach unic de peste 7 milioane de utilizatori pe Facebook și peste 5 milioane pe Instagram. Aceste rezultate au contribuit și la obținerea locului 1 în Zelist Monitor, categoria Facebook Top Players pentru segmentul Bricolaj/Mobila – în decembrie 2024, confirmând valoarea serviciilor noastre de Social Media și potențialul de creștere pe care îl pot oferi parteneriatele strategice.
2025
Am început anul cu multă energie și cu dorința de a face lucruri bune pentru business-urile clienților noștri. Avem o echipă cu un know-how solid, dovedit în timp prin rezultatele obținute de partenerii noștri. În 2025 ne propunem să ne consolidăm și să oferim servicii integrate de marketing online unui număr cât mai mare de clienți, fără să facem vreun compromis în ceea ce privește calitatea. Chiar dacă traversăm perioade incerte din punct de vedere economic și politic, un lucru e cert: mediul online crește și va continua să crească. Asta înseamnă că va fi nevoie din ce în ce mai mare de un partener serios și stabil, care să ajute brandurile să avanseze. Iar tocmai de aceea suntem aici.
P.S. În 2024 ne-am făcut și un „facelift” la site, îmbrăcându-l în haine noi. Așteptăm cu nerăbdare feedback despre ce putem îmbunătăți și cum putem deveni mai buni!