Canopy: Începutul
Pe 14 ianuarie, Canopy a împlinit 5 ani. Am plecat dintr-un apartament cu 3 camere, care găzduia 4 oameni pasionați de PPC și am ajuns să ne extindem birourile în 3 orașe diferite din România: București, Cluj și Iași. De curând am deschis primul birou din afara României, în Marea Britanie, gestionat de colega noastră Elena Cazacu, Head of Production UK și România.
Niciodată nu începusem un an cu o strategie atât de bine pusă la punct, atât de detaliată, cu obiective atât de clare precum am început cel de-al cincilea an. Cu toate acestea, 70% din lucruri a trebuit sa le regândim și să ne adaptăm în timp real cerințelor date de piață. Nu ne-am lamentat din cauza contextului sanitar și economic, am pus cele mai comode haine pe noi și am reconstruit totul, în siguranță de acasă, în baza principiului “fă rai din ce ai”.
2020 a fost un an plin de oameni și proiecte faine, de noi viziuni, un an în care ne-am autodepășit constant și pe care l-am terminat mândri și cu zâmbetul pe buze.
Echipa
Pentru noi, echipa a fost mereu pe primul loc. Plecând de la Canopyști am reușit să ne extindem să îmbunătățim calitatea serviciilor noastre. Evoluția și dinamica echipei a fost una accelerată, care ne-a permis să ne extindem regional, să integrăm noi servicii și să oferim tot suportul clienților noștri pentru a se putea promova și a comunica produsele, serviciile și valorile lor.
În luna martie, Canopy face a doua achiziție importantă, după ce în anul 2018 a preluat agenția EDGE by 2Performant: achiziția celui mai experimentat studio de producție grafică și video din Republica Moldova, Umbrela Studio. Aceasta marchează extinderea serviciilor pe partea de producție de animație video, un segment în creștere accelerată care și-a dovedit deja eficiența prin rezultatele generate brandurilor din întreaga lume cu care colaborăm.
Dat fiind contextul plin de provocări în care ne aflăm, animațiile vin ca o alternativă pentru producțiile video în care se impunea filmarea offline, iar contactul cu oamenii, actorii și alte acțiuni fiind cu mult limitate. Acestea sunt exact opusul a ceea ce trebuie să facem acum referitor la siguranța noastră și a celor din jur. Animațiile video promovate pe YouTube și Facebook au avut rezultate foarte bune până acum și vor avea în continuare. Ele au cel mai bun raport din punct de vedere cost versus reach, în comparație cu orice alt canal de promovare.
Extinderea serviciilor a facilitat și extinderea teritorială. În luna decembrie a anului 2020 am deschis un nou birou în Londra, acesta având ca focus principal serviciile de producție de animații și motion design.
Pentru noi a fost mereu importantă dezvoltarea de branduri personale în cadrul echipei. Am fost nevoiți să punem on hold proiectele offline pe care le-am conceput, dar specialiștii Canopy au fost speakeri sau traineri în cadrul programelor digitale dezvoltate de parteneri precum Google, GPeC, ecomTEAM, IQads, DWF, Gomag, Blugento, ASE, FEAA Iași, The Entrepreneurship Academy, AIESEC sau au luat parte la seria de video-uri #dozadeppc. În plus, am scris 32 de articole pe blogul nostru și alte 10 în alte publicații de specialitate. Cel mai citit articol în 2020 a fost Idei de promovare online: Cum să creezi o strategie integrată de marketing eficientă.
De asemenea, am investit în dezvoltarea echipei atât din punct de vedere tehnic, cât și soft skills. Ne-am luat notițe la traininguri și conferințe despre Google Shopping Ads, Google Search Ads, Google Display Ads, YouTube Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, LinkedIn Ads, Pinterest Ads, TikTok Ads, Programmatic Ads sau Growth Marketing.
În prezent, echipa Canopy este formată din 31 de persoane, 2 pisici simpatice – pe care cel mai probabil le știți, și roboți care ne sprijină cu realizarea task-urilor repetitive ale colegilor, astfel încât ei să se concentreze pe obiectivul nostru principal: creșterea vânzărilor clienților noștri.
Clienți la înălțime
În ciuda faptului că economia s-a aflat într-un regres continuu de când a început pandemia, clienții noștri au înțeles că online-ul este cel care îi va ajuta să treacă peste această perioadă cu bine. Bugetele Google Ads și Facebook Ads, administrate de noi în 2020, au crescut de la 8,5 mil EUR la +12 mil EUR. De asemenea, am rulat pentru clienții noștri campanii LinkedIn Ads, Instagram Ads, Bing Ads, Waze Ads, Pinterest Ads, Yahoo Ads și Spotify Ads. În 2021 vom testa cu siguranță și TikTok Ads.
Interacțiunea cu voi
Am realizat că în 2020 este mai important ca oricând să fim alături de comunitatea noastră și să oferim ghidare. Totul se schimbă atât de repede, noi ca oameni ne schimbăm atipic comportamentul de achiziție, iar trendurile au avut fluctuații puternice. Prin tot ce am comunicat am încercat să oferim în timp real soluții prin care să ne adaptăm strategia de marketing la contextul dat. Prin tot ce am creat am încercat să fim alături de comunitate prin conținut de calitate, fie că vorbim de studenți sau de manageri din industrie.
Pe lângă clasicele articole, postări în social media sau prezența la evenimente online, anul acesta am comunicat și prin intermediul animațiilor video, fie că au fost cu focus pe educație sau inspiraționale.
Pe Facebook am strâns o comunitate de 5,168 oameni care ne urmăresc, în anul 2019 aceștia fiind în număr de 4,387. La fel ca și până acum, am crescut în principal organic. Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an! După toate schimbările anunțate de Facebook, o modalitate ar fi să activați opțiunea See first.
Pe LinkedIn avem o comunitate de 1,066 de persoane care ne urmăresc.
Campanii de marketing și proiecte
Canopy este un brand curajos și efervescent. Mereu am încercat să facem lucrurile diferit, într-un mod memorabil, care să genereze buzz și să fie distribuit în online. Suntem conștienți că imaginea din online este cartea de vizită a oricărui business. Deși restricțiile impuse nu ne-au permis să mai concepem evenimente offline faine, cum au fost edițiile Digital Bloom sau Digital Forest, ne-am adaptat și am conceput alte proiecte de care suntem foarte mândri.
#dozadeppc
Doza de PPC este unul din proiectele pe care am putut sa le rulăm și în anul 2020 fără să îi adaptăm forma. După zeci de ore de filmări, am reușit să livrăm teme de interes pentru comunitatea noastră într-o formă ușor de parcurs. Subiectele despre care am vorbit au fost Retenția Clienților, Puterea brandului tău in online, Shopping Ads, Local Campaigns, Instagram pentru e-commerce și Strategii Omni-Channel.
Digital Bloom
În anul 2019, pe 30 august am fost la înălțime la propriu! Mai precis la peste 50 de metri înălțime. Împreună cu Google România am organizat primul eveniment concept de online marketing organizat la 50 de metri deasupra pământului, pe platforma Dinner In The Sky.
În anul 2020, a 5-a ediție a proiectul Digital Bloom a fost 100% online. Webinar-ul a fost realizat în parteneriat cu Google, iar tema a fost extinderea afacerii la nivel internațional într-un mod inteligent. În plus, am prezentat toate tool-urile Google prin care poți să îți alegi eficient strategia și teritoriul de extindere a business-ului tău.
Primul internship 100% online
Mereu ne-a făcut plăcere să creștem oameni faini în jurul nostru. Avem o experiență de peste 20.000 de studenți train-uiți, peste 10 internship-uri făcute în birourile Canopy și peste 500 de cursuri susținute de specialiștii Canopy. În 2020, forțați de împrejurări, am decis să concepem un nou proiect. Astfel, pe 1 septembrie 2020 am început primul internship 100% online. Au fost 6 săptămâni în care participanții au învățat intensiv despre PPC, SEO, Social Media, UX, Analytics, Content și Afiliere, pentru ca la finalul călătoriei internii să poată construi o strategie de marketing completă.
Acest program ne-a arătat din nou cât de scalabil este online-ul. Dacă în varianta clasică eram restricționați de spațiu, timp sau locație, online lucrurile au stat cu totul diferit. Peste 60 de studenți au aplicat la acest internship, 21 au fost acceptați și 20 au finalizat programul. Deși obiectivele erau să rămânem cu 3 juniori în urma programului, am reușit sa mergem mai departe cu 7 colegi.
Internship-ul a fost organizat cu sprijinul: Google Romania, DWF, UpSwing, Comm’on, UX Studio, 2Performant.
Canopy @GPeC
YouTube este un canal care poate aduce un număr mare de vânzări. Mai mult decât atât, nimic nu poate să-ți crească mai rapid, cu un buget mai mic partea de brand awareness și brand trust precum o fac campaniile YouTube Ads. Colega noastră, Alexandra, ne-a povestit cum putem atinge obiectivele de business pe care le avem la una dintre cele mai reușite ediții GPeC, eveniment 100% online în 2020.
Animația 3D cu Nopy și Alice
Din punctul nostru de vedere nimic nu spune mai bine o poveste așa cum o face un spot video. Nu există nicio limitare, poți da frâu liber imaginației și poți transmite mesajul pe care-l vrei într-un mod cât mai captivant și memorabil.
Pentru noi, fabulosul este dat de Nopy care poate să vorbească, știe marketing ca nimeni altul și o ajută pe Alice să ajungă sus, în vârful copacilor, de unde poate să vadă mult mai ușor drumul către obiectivele ei.
Am vrut ca spotul să fie spectaculos și am gândit totul în cel mai mic detaliu. Fiecare coleg a avut un cuvânt de spus și și-a adus aportul în această poveste.
Pentru proiecte faine e nevoie să investim timp. Totuși, câteva luni pentru un minut pare cam mult. Cu toate astea, când știi că un designer s-a ocupat doar de părul personajelor, când vezi cât de real arată Nopy, când auzi vocea inconfundabilă a lui Marius Manole, când vezi rezultatul final, știi că fiecare secundă investită a meritat. În plus, reacțiile persoanelor care au văzut spotul sunt priceless.
New look
Sfârșitul anului 2020 a venit cu un upgrade al identității noastre vizuale. Avem un nou logo și lucrăm la un nou site, mai curat, mai profi, mai 2021. Am crescut mult în acești 5 ani, tendințele s-au schimbat și nevoia unui refresh al look-ului Canopy a venit natural.
Sănătatea înseamnă frumusețe. Primește-o și dă-o mai departe
Atunci când partenerii noștri de la Yves Rocher ne-au propus sa ne implicăm în această campanie și să susținem alături de ei și Fundația Inovații Sociale Regina Maria proiectul “Sănătatea înseamnă frumusețe. Primește-o și dă-o mai departe” am acceptat fără să stăm pe gânduri. Canopy a fost încă de la înființare un brand orientat către comunitate și responsabilitate socială. Ne face plăcere să ne implicăm și să susținem proiecte care aduc un plus comunității.
Deși pentru mulți dintre noi este ceva firesc să beneficiem de asigurări de sănătate, fie de la stat, fie private, să facem controale de rutină anuale și așa mai departe, mii de femei din România nu-și permit acest lucru. Ne bucură mult faptul că alături de partenerii noștri putem face un pas spre normalitate și putem ajuta aceste femei.
Canopy s-a implicat pro bono în acest proiect și a dezvoltat conceptul creativ. Ne-am dorit să putem îngloba într-un vizual întregul mesaj și astfel am ilustrat două femei îmbrățișate care se ajută una pe cealaltă: pe de-o parte, femeia căreia i se oferă șansa de a merge la medic, iar de cealaltă, femeia căreia i se oferă șansa de a face o faptă mare. Credem că am reușit să transmitem foarte bine emoția acestei campanii printr-un singur vizual.
Educație
De câte ori am avut ocazia, ne-am implicat în proiecte educaționale.
Ne-am implicat activ în proiectul DallesGO cu doi super traineri în Cluj și Iași. Team Leaderii noștri Ivona Gal și Marian Bârcău au ținut cursuri online despre cum poți crește un brand.
Atelierul Digital este un proiect de educație organizat de Google România și pe care îl susținem cu mândrie an de an. Anul trecut am povestit online la câteva mii de participanți, studenți sau tineri antreprenori despre oportunitățile pe care le are mediul digital.
De-a lungul celor 5 ani peste 20 de Canopyști au predat unui număr de peste 20.000 de studenți în cadrul proiectului Atelierul Digital.
Luna noiembrie ne-a oferit ocazia să introducem în lumea Pay Per Click studenții din cadrul universității Alexandru Ioan Cuza Iași, prin intermediul programului AIESEC Academy. Acest program de training are ca scop integrarea și dezvoltarea profesională a studenților, prin interacțiunea cu diverse companii și profesioniști, într-un mediu antrenant, iar noi am reușit să îi introducem în lumea marketingului digital, în cadrul a 8 sesiuni intense de învățare.
În plus, în acest an am susținut cursuri online în cadrul universităților ASE BUCUREȘTI, FEAA IAȘI și The Entrepreneurship Academy.
Cifra de afaceri
Conform datelor contabile înregistrate, estimăm în acest moment o cifră de afaceri aferentă anului 2020 de aproximativ 5.787.611,05 lei (1.193.321 euro), în creștere cu 26,98% față de anul trecut, când am atins valoarea de 4.558.572 lei.
Ce urmează în 2021?
În 2021 sperăm să putem să repornim edițiile offline ale programelor Digital Bloom și Digital Forest, să discutăm împreună despre online marketing la un pahar de vin și să putem să ne strângem mâna când ne vedem.
Un lucru e cert, online sau offline, vom continua să fim alături de comunitatea noastră și să creștem cât mai mult împreună.