Blog

Anul 2 pentru Canopy. Bugete, echipa, campanii și cele mai mari provocări

Cristian Ignat • 15 ianuarie 2018

Pe 14 ianuarie am împlinit doi ani de când am lansat agenția Canopy. Am recitit cum a fost primul an și îmi dau seama că al doilea an a fost la foc continuu :). Dacă ar fi să rezum 2017 într-un singur cuvânt, pentru mine acesta ar fi demanding, dar mai jos vedeți cum au descris membrii din echipa Canopy anul ce a trecut, într-un singur cuvânt:

2017 a fost un an în care brandul Canopy și echipa au crescut mult din punct de vedere al notorietății, experienței, clienților și bugetelor gestionate. Pentru relevanță, am ales să împărtășim cu voi câteva cifre cheie care ne-au definit activitatea din 2017.

Fiecare acțiune a contribuit la ceea ce este Canopy astăzi și ne-a ajutat să creștem. Cam ca într-un joc de nurturing, așa cum l-am surprins noi :).

Echipa

Pentru echipa Canopy și servicii pe care le oferim, probabil cel mai important pas a fost extinderea la Iași.

În echipa Canopy din București suntem opt persoane și două pisici persane spectaculoase, iar la Iași avem încă cinci colegi. Luna aceasta ni se vor mai alătura alți doi specialiști în București, iar în Iași estimăm ca, până la finalul anului, să ajungem la opt – zece persoane.

De-a lungul anului am avut alături și interni cărora vreau să le mulțumesc pentru interes. Inclusiv un intern din Australia, pe Vida, iar experiența a fost fantastică, fără să exagerez. Ne dorim să o repetăm și anul acesta.

Anul trecut am învățat cum să lucram în echipă de la distanță, cea mai mare provocare la acest capitol fiind integrarea și colaborarea cu echipa de la Iași.

Suntem întrebați frecvent De ce în Iași?, Cum merge acolo?. Am ales Iași pentru că vedem un potențial uriaș acolo din punct de vedere al resurselor umane pe online marketing. Pot să confirm din nou că a fost o decizie bună pentru Canopy, însă putem să vedem impactul la nivel de business abia după 6-12 luni.

Găsirea unor noi Canopyști cu experiență, care să completeze echipa noastră, pot spune că a fost provocarea supremă în 2017. În acest an mizăm pe experiența dobândită, dar și pe automatizări și aplicații.

Clienți la înălțime

În 2017 am început o serie de noi colaborări, precum cele cu branduri mari ca BestValue, UiPath, Chicco, SanoVita, Lente, Edenred și Concediu.com. Foarte important pentru noi a fost să continuăm să lucrăm cu brandurile și clienții existenți. În prezent am ajuns la peste 65 de clienți, focusul fiind și acum să performăm pentru cei actuali mai degrabă decât să creștem volumul.

Am gestionat bugete de peste 4 milioane de euro, față de 1.5 milioane în primul an. Aceste bugete au fost investite majoritar în  Google Ads și Facebook Ads, însă a început să crească și zona de campanii pe LinkedIn, în special pentru brandurile B2B.

Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea pe care o au în noi și îi asigurăm că ne concentrăm pe rezultate prin campanii Pay Per Click.

Interacțiunea cu voi

Una dintre preocupările noastre a fost să continuăm să creștem o comunitate a oamenilor pasionați de digital. Ne dorim să împărtășim din experiența noastră cu voi, să ne ascultăm cititorii și prietenii din social media, să interacționăm cu voi.

Unul dintre principalele canale folosite de noi pentru educație și interacțiune este pagina de Facebook, care a crescut la 3.041 fani de la 1.715. Am învățat să nu punem accent pe volum, ci pe calitate, de aceea, comunitatea noastră a crescut în proporție de 90% în mod organic, fără conținut sponsorizat. Ne-am bucura să ne fiți alături și în acest an; după toate schimbările anunțate de Facebook, o modalitate ar fi să activați opțiunea See first, cei care ne urmăresc știu că nu ne place să spamăm.

Nopy, pisoiul nostru portocaliu, are și el o pagină de Facebook unde scrie în mod regulat despre viața lui la birou. Mai ales că anul trecut a reușit performanța de a deveni tătic de două ori. În total, nouă puiuți au ajuns pe mâini bune, iar o parte din proaspeții părinți de pisicuțe au donat sume modice pentru un ONG care se ocupă de îngrijirea animalelor.

Ne place să interacționăm cu voi și pe LinkedIn, Twitter și Instagram.

Site-ul Canopy a avut în al doilea an 40.137 vizitatori, față de 16.800 în 2016. Așa arată evoluția traficului pe site-ul nostru:

Echipa Canopy a scris 26 articole pe blog, plus o serie de guest posturi pe site-uri externe.

Cel mai citit articol a fost cel despre colegul nostru, Marian, care ne-a surprins prin modul în care a aplicat la un job în echipa din Iași.

Campanii de marketing

Iubim digitalul și marketingul în general, așa că l-am pus la muncă și pentru Canopy, nu doar pentru clienți, pentru a ne atinge obiectivele.

3 Ghiduri aplicate pentru a crește un business online – un proiect de educare a pieței pentru care am lucrat împreună cu echipa Smart Bill. Am făcut un test pentru a promova eBook-urile pe HotNews și StartupCafe, prin care am cumpărat 3 milioane de afișări. A fost un experiment interesant și curajos într-un moment în care focusul e pe rezultate și performance marketing.

Animația de angajare a avut o expunere foarte mare, iar feedback-ul primit din această campanie a fost foarte bun. Avem peste 30.000 vizualizări pe YouTube pentru acest video și pot spune că am fost surprins plăcut să văd acest rezultat pentru un domeniu atât de specific.

Team building-ul din Croația, gândit pentru echipă în primul rând, a reușit să genereze vizibilitate și pentru brand. Am scris un articol detaliat despre el și aici.

Ținem foarte mult la oamenii din echipă și calitatea timpului petrecut la locul de muncă. Sunt convins că acest lucru este apreciat si de clienții cu care lucrăm, care înțeleg că o investiție în oameni duce la o calitate a serviciilor oferite de noi.

Internship-ul cu Vida ne-a adus o vizibilitate mare în perioada în care a lucrat de la noi.

Finding leads through fearless marketing este podcastul susținut în cadrul programului Google Partners Podcasts. A fost o onoare pentru mine să apară numele Canopy printre companii precum iProspect Canada, Leo Burnett North America, Dentsu Canada, Google, Lunametrics. Podacstul meu este episodul 16, recomand să treceti prin cât mai multe din ele, proiectul este extraordinar, de calitate. Podcastul meu a avut peste 10,000 de ascultări.

Digital Bloom București a fost un eveniment foarte bine apreciat, dacă ținem cont de feedback-ul primit de la participanți. De aceea l-am dus și Iași, unde locurile s-au epuizat cu mai bine de o săptămână înaintea evenimentului.

Premii și certificări

În luna octombrie, Canopy a fost cea mai vizibilă agenție digitală online, conform topului realizat de IQ Ads în baza monitorizărilor ZeList.

Un moment important pentru noi a fost să fim din nou invitați la Google Premier Partners Summit, de data aceasta în New York. La eveniment sunt invitate cele mai bune agenții Google Ads din lume, a fost un privilegiu pentru noi și ne bucurăm să fim prezenți la astfel de evenimente.

Cifra de afaceri

Am încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 1.475.599 lei (320.000 euro), în creștere cu 62% față de anul trecut. E bine de precizat că la Canopy cifra de afaceri nu include și bugetele media, acestea sunt plătite direct către Google, Facebook sau alte platforme de ads.

Ce urmează în 2018?

Credem în continuare cu tărie în marketing isteț și bazat pe rezultate. De aceea, una dintre direcțiile de bază va fi să oferim rezultate și servicii cât mai bune clienților Canopy. În paralel cu investiția în calitatea serviciilor, avem planuri și pentru extinderea lor.

În plus, am rezervat un loc important planurilor de a educa piața și noii specialiști, e important să continuăm aceste investiții, chiar dacă uneori presupun eforturi de timp foarte mari. Credem în acest proiect și rezultatele vor fi benefice pentru toate părțile, pe termen lung. Am publicat deja și un prim articol despre tendințe PPC în 2018.

Ne-ar plăcea să ne fiți alături și în 2018, să fim împreună la înălțime :).

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?