Blog

4 funcționalități ale Google Analytics 4 de care nu știai

Alex Seinedin • 29 septembrie 2022

În luna martie a acestui an, Google a anunțat că proprietățile de Universal Analytics vor ieși gradual din funcțiune, iar Google Analytics 4 își va lua locul ca soluție de Analytics accesibilă pentru toată industria din iulie 2023. 

De atunci, piața din România, urmând trend-ul piețelor din afară, a început să își adapteze conturile de marketing digital la această nouă versiune și să se familiarizeze atât cu funcționalitățile noi oferite de GA4, cât și cu diferențele dintre cele două produse. 

Dacă ați urmărit subiectul, cel mai probabil cunoașteți deja că UA folosește un model de măsurare bazat pe sesiuni și vizualizări de pagină (“page views”), în timp ce GA4 se bazează pe acțiuni în site („events”) și informații despre aceste acțiuni („parameters”). Aceasta este principala diferență între cele două produse și cea cu cel mai mare impact la nivel de business, însă în acest articol intenționăm să abordăm câteva features mai puțin cunoscute. 

Enhanced Measurements

Prima funcționalitate, în strânsă legătură cu modelul menționat mai sus, o reprezintă opțiunile pe care le avem „out of the box” vis-a-vis de măsurarea datelor. Anterior, în Universal Analytics, instalarea codului specific în paginile site-ului măsura de la sine doar Page Views și câteva informații despre acestea, însă datele se opreau acolo fără a avea coduri adiționale în site. 

Acum, odată cu noul produs Google Analytics 4, avem un feature numit “Enhanced Measurements”, care s-ar traduce simplu ca “măsurare îmbunătățită”, acesta fiind de altfel și scopul. Mai exact, când configurăm pentru prima dată GA4 și instalăm codurile necesare în site, vom putea urmări mai mult decât vizualizări de pagină. Fără a realiza setări adiționale, Enhanced Measurements va măsura căutările în site, descărcarea de fișiere, click-urile către alte site-uri, interacțiunile video și procentajul de scroll în pagină. Un beneficiu considerabil care permite oricărui nou utilizator de Google Analytics 4 să urmărească un set de events încă din primele momente. 

Reporting Identity

A doua funcționalitate are de-a face cu identificarea utilizatorilor în site. Universal Analytics ne-a învățat că pentru a urmări utilizatorii anonimi și pe cei conectați cu conturi în site, trebuie să o facem separat, cu un “view” pentru fiecare tip de utilizator. Lucrurile deveneau cu atât mai dificile când datele proveneau din diferite dispozitive, browsere și platforme, iar noi eram nevoiți să le analizăm împreună. Google aduce câteva schimbări acestui proces cu noile metode de identificare.

Aceste noi metode de identificare în Google Analytics 4 sunt de patru tipuri, iar Google le poate folosi pe toate pentru a unifica datele într-o singură călătorie a utilizatorului (“user journey”) indiferent de dispozitivele folosite. În ordine, cele patru tipuri sunt User-ID, Google Signals, Device ID și Modeling. Dacă trimitem ID-urile utilizatorilor către Analytics, Google le va folosi întotdeauna pe acelea, iar dacă nu, va încerca următoarea metodă din listă, adică Google Signals. Dacă nici Google Signals nu sunt activate, Google va trece la Device ID sau la modelarea cookie-urilor first party anonime. 

Menționăm că semnalele Google trebuie activate manual, după cum este explicat în acest articol. Google Signals sunt date ale utilizatorilor conectați la contul Google. Atunci când aceste date sunt disponibile prin activarea funcției, Analytics asociază datele colectate despre events cu conturile utilizatorilor Google ce și-au dat acordul pentru partajarea informațiilor.

Mai multe informații despre metodele de identificare pot fi accesate aici, însă este important să reținem că în Google Analytics 4, schimbarea de la o metodă la alta nu are un impact permanent asupra datelor. În Universal Analytics, dacă modificam acești identificatori, nu mai puteam reveni la setările inițiale. Google Analytics 4, în schimb, ne permite să facem acest lucru oricând dorim, schimbarea metodelor de identificare aplicându-se tuturor datelor anterioare și viitoare, pentru a permite o analiză cât mai eficientă, fără a modifica datele permanent. 

Debug View

“Debugging” se referă la procesul de depanare a problemelor pe care le întâlnim, iar șansele sunt că mai devreme sau mai târziu, toți vom avea de-a face cu acest proces. Cazurile sunt multiple, de la a ne da seama dacă codul instalat funcționează până la a verifica dacă acțiunile noastre realizate în site sunt trimise ca “events” în Analytics. Indiferent de situație, Google a decis să aducă din Firebase în Google Analytics 4 un tool menit să ne ajute în acest sens. 

Numită “Debug View” în platformă, această funcționalitate reprezintă un flux de date în timp real al tuturor interacțiunilor pe care le realizăm în site de dragul testării. Este nevoie doar de instalarea unei extensii de Google Chrome și pornirea acesteia printr-un simplu click. Ulterior, când ne accesăm propriul site, această extensie va trimite automat către “Debug View” toate datele despre acțiunile noastre. Vom putea vizualiza imediat ce date sunt colectate despre utilizator, ordinea evenimentelor (altfel spus, a interacțiunilor cu site-ul) și chiar informații despre aceste events.

În loc să fim nevoiți să trecem printr-o multitudine de pași complicați, precum accesarea consolei de rețea, cu ajutorul acestui “Debug View” vom avea o înțelegere mai clară și mai bogată a datelor transmise, direct în interfața platformei Google Analytics 4. Această funcționalitate se va dovedi utilă mai ales pentru oamenii de marketing care încă nu sunt atât de tech savvy, încât vor avea o modalitate mai ușoară de a analiza și îmbunătăți procesul de colectare a datelor și calitatea lor. 

BigQuery Integration

Nu în ultimul rând, cea mai bine venită funcționalitate este integrarea cu BigQuery. Deoarece industria marketing-ului online necesită de la sine folosirea de date concrete în luarea de decizii, o astfel de integrare, deși momentan mai puțin explorată de business-uri, reprezintă o modalitate prin care putem manipula date pentru a extrage insights cât mai utile. 

În Universal Analytics, integrarea cu BigQuery era blocată în spatele unui abonament enterprise (Analytics360), însă Google Analytics 4 oferă această integrare gratuit. Cu ajutorul BigQuery, este posibilă stocarea tuturor datelor pe care le adunăm în Google Cloud, iar de acolo, cerul este limita. Pe lângă evitarea limitărilor impuse de interfața Google Analytics 4, este posibilă accesarea datelor „raw” din GA4, neprelucrate, complet neeșantionate și retroactive.

Deși integrarea este gratuită, BigQuery necesită anumite costuri în funcție de volumul de date stocat și procesat. Primii 10 GB de date stocate lunar sunt gratuiți, iar ulterior costul este de 0.02$ per GB. În mod similar, primul terabit de date procesate lunar este gratuit, iar ulterior costul este de 5$ per TB. În afară de aceste costuri, ar mai fi nevoie doar de cunoștințe despre SQL sau prezența unor analiști de date în echipă.

Acestea fiind spuse, nu uita că migrarea la GA4 trebuie realizată cât mai rapid posibil, întrucât tranziția definită are loc în iulie 2023, iar accesul la datele istorice din Universal Analytics va fi pierdut de la 1 ianuarie 2024.

În plus, este foarte important ca în calitate de specialiști PPC să înțelegem datele pe care ni le oferă versiunea GA4. Toate deciziile pe care le luăm în conturi și strategiile de marketing pe care le propunem au la bază analiza acestor date.
De aceea, pe lângă training-urile cu Eugen Potlog și meeting-urile interne pe care le-am avut despre acest subiect, ne-am mobilizat și în momentul de față toți specialiști din echipă sunt certificați GA4.

Citește și alte articole asemănătoare:

Cerul e limita de jos.

Când lucrezi cu oameni cu idei mărețe.

Tot mai relevanți,
tot mai sus.

E important să nu uităm niciodată de unde am plecat. Dar, poate la fel de important, e să nu ratezi unde poți să ajungi. De la primul proiect, plănuim să-ți arătăm cât de sus putem ajunge prin Performance Marketing.

Am citit și sunt de acord cu termenii și condițiile site-ului.*
Deschide chat
Bună! Am nevoie de mai multe informații
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?